Trump a semnat un ordin executiv prin care redenumeşte Pentagonul drept ”Departamentul de Război”

Suras foto: X - The White House

Preşedintele Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care redenumeşte Pentagonul drept „Departamentul de Război”, spunându-le jurnaliştilor din Biroul Oval că este un nume mai „potrivit” având în vedere starea lumii, transmite CNN.

„Cred că este un nume mult mai potrivit, mai ales având în vedere situaţia actuală a lumii. Avem cea mai puternică armată din lume”, a declarat Trump înainte de a semna ordinul.

Ordinul autorizează Secretarul Apărării, Departamentul Apărării şi oficialii subordonaţi să folosească titluri secundare precum „Secretar de Război”, „Departamentul de Război” şi „Secretar Adjunct de Război” în corespondenţa oficială, comunicările publice, contexte ceremoniale şi documentele nestatutare din cadrul executivului, potrivit unei fişe informative obţinute de CNN. Şi aproape imediat, oficialii au început să-l pună în aplicare.  Oficialii Pentagonului au schimbat semnalistica de la biroul Secretarului Apărării, Pete Hegseth, iar site-ul departamentului a fost reconfigurat. Vechea pagină defense.gov este acum redirecţionată către war.gov, care afişează „Departamentul de Război al SUA” în partea de sus. Acronomul DOD — folosit pentru Department of Defense — a fost înlocuit cu DOW (Department of War) în diverse titluri.

Hegseth, care s-a aflat alături de preşedinte în Biroul Oval, a spus că schimbarea numelui „nu este doar despre redenumire, ci despre restauraţie”. Hegseth a declarat că armata va „trece la ofensivă, nu doar la defensivă” şi că, reflectând schimbarea numelui, ţara va „forma războinici, nu doar apărători.” Ordinul mai prevede ca toate departamentele şi agenţiile executive să recunoască şi să adopte noile titluri secundare în comunicările interne şi externe şi îi cere lui Hegseth să recomande acţiuni, atât legislative, cât şi executive, pentru a redenumi permanent Departamentul Apărării al SUA în Departamentul de Război al SUA, potrivit fişei informative.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: