Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat un pachet de măsuri economice care are la bază stimularea investiţiilor şi facilităţi fiscale pentru mediul privat.
„Acest plan este bazat pe stimularea investiţiilor, în special a celor Greenfield, pe crearea de noi locuri de muncă şi pe creşterea producţiei. Doar cu investiţii concrete în industrie, în agricultură, în sănătate şi în inovare, toate acestea cu o energie mai ieftină, vom putea relansa economia şi menţine creşterea economică din ultimii ani”, a declarat Grindeanu.
El a precizat că programul nu presupune cheltuieli bugetare suplimentare, ci facilităţi pe termen lung şi utilizarea fondurilor europene. „Din capul locului vă spun că toate propunerile pe care noi le facem nu pun presiune pe buget. Majoritatea măsurilor sunt facilităţi pe care statul poate să le ofere pe termen lung, măsuri care se autofinanţează, sau bani din fonduri europene şi alte surse fără impact bugetar direct.”
Una dintre măsurile centrale este creditul fiscal, care ar permite firmelor ce investesc să beneficieze de deduceri din impozitul pe profit pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea extinderii până la zece ani.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News