Acord de cooperare între Patriarhia Română și DRRM

Sursa: Adrian Dupu

Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României au semnat, joi, un protocol de cooperare care prevede, printre altele, dotarea bisericilor din Republica Moldova, aflate în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Cele două părți au fost reprezentate de Patriarhul BOR, Daniel, și secretarul de stat Adrian Dupu.

„Am fost onorat, să fiu primit astăzi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Cu această ocazie, am semnat împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh un Protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei.
Prin acest protocol de cooperare, părțile își afirmă intenția și dorința comună de a identifica demersurile necesare pentru sprijinirea comunităților ortodoxe românești din Republica Moldova, obiectivul principal fiind coordonarea eforturilor celor două instituții, în vederea utilizării expertizei și competențelor specifice pentru derularea de proiecte si acțiuni comune, care să conducă la întărirea identității spirituale și culturale a românilor basarabeni.

Totodată, am discutat despre situația Mitropoliei Basarabiei și provocările cu care se confruntă, și i-am prezentat Preafericitului Părinte Daniel proiectele pe care DRRM le finanțează în sprijinul Mitropoliei Basarabiei”, a scris secretarul de Stat Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL