Agricultura în faliment. Câți producători agricoli au tras obloanele anul acesta

Sursă foto: Freepik

Primele nouă luni ale anului au adus mai multe insolvențe și falimente în rândul fermierilor români decât anul trecut.

89 de companii cu activitatea principală cultivarea cerealelor, leguminoaselor și oleaginoaselor au intrat în insolvență anul acesta, până la data de 16 septembrie, arată o analiză realizată de Oficiul Național al Registrului Comerțului ( ONRC) la cererea Economica. Reprezintă aproximativ 2% din cele 4.621 de dosare de insolvență deschise în perioada analizată, ponderea fiind chiar mai mare decât tot anul  trecut când, în total, au intrat în insolvență 7.345 de firme din care 122 (adică 1,6%) au domeniul de activitatea cultivarea plantelor.

În cele mai multe cazuri ( 52 de dosare din cele 89), insolvența a fost cerută de creditorii nevoiți să apeleze la această variantă extremă pentru a-și recupera datoriile. În restul cazurilor, solicitarea de a intra în insolvență a fost chiar la cererea companiei debitoare.

Anul trecut, din cele 122 de cazuri de insolvență, 53% au fost la cererea companiei, iar restul la cererea creditorilor și a debitorilor prin lichidatori din dizolvare sau lichidare.

În plus față de cazurile de insolvență, anul acesta a adus falimentul a 57 de cultivatori dintr-un total de 4.302 dosare de insolvență la nivel național ( 1,3%), ceea ce înseamnă, din nou că, raportat la toate falimentele, agricultură a fost ceva mai afectată în acest an decât în 2024.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: