Liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că, în acest moment, „nu există nicio proiecţie de coaliţie”, menţionând că partidul liberal îşi planifică să abordeze anul electoral 2024 de unul singur.
„În analiza pe care am prezentat-o membrilor BPN, în acest moment nu există nicio proiecţie de coaliţie. Partidul Naţional Liberal are o abordare în care îşi va planifica modul de abordare a anului electoral 2024 de unul singur. Sigur, toată această, tot acest aspect al alianţelor, coaliţiilor politice urmează să fie dezbătut. Este un proces în analiză pentru şedinţa de luna următoare. Chiar astăzi, domnul prim-vicepreşedinte a prezentat calendarul nominalizărilor şi al tuturor activităţilor premergătoare intrării în anul electoral”, a precizat Ciucă, întrebat în privinţa posibilităţii colaborării PNL cu PSD pe liste comune la alegeri.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News