BNS a lansat Sindicatul Lucrătorilor de pe Platforme Digitale (SLPD), prima organizaţie sindicală din România creată special pentru cei care lucrează prin aplicaţii precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt şi altele, a anunţat luni organizaţia sindicală.
SLPD va fi naţional, cu filiale în toate judeţele, iar înscrierea este deschisă atât cetăţenilor români, cât şi celor străini care activează în România, conform organizației care a transmis pe pagina sa de Facebook.
Sindicatul oferă protecție și beneficii
Sindicatul Lucrătorilor de pe Platforme Digitale apără membrii în faţa platformelor şi intermediarilor, oferă acces la protecţie socială, respectiv sănătate, pensii, şomaj, concedii medicale. Totodată, această organizaţie sindicală clarifică statutul juridic al lucrătorilor, propune reglementări fiscale corecte, asigurând negocieri colective şi beneficii pentru membri.
De asemenea, SLPD susţine interesele membrilor săi în dialogul social şi la nivel instituţional, acordă sprijin legislativ şi negociere a condiţiilor de muncă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News