După zeci de ani în care au lucrat în Palatul CFR , cei 260 de angajați ai Metrorex care muncesc la suprafață” și primesc spor de metrou vor fi nevoiți ca până la sfârșitul anului să părăsească emblematica clădire de lângă Gara de Nord. Surse Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că cea mai convenabilă soluție pentru companie este ca acești angajați să fie mutați în subteran. „Există spații suficiente, avem soluții. Sunt locuri și în depouri”, spun sursele Gândul.
După ce ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a atras atenția, la sfârșitului lunii trecute, că angajații care lucrează în sediul Ministerului Transporturilor primesc sporuri de metrou, pe care le-a numit „imorale”, conducerea Metrorex a fost somată să părăsească această clădire.
„Vă facem cunoscut, pe această cale, că societatea Grup Exploatare şi întreținere Palat CFR SA nu va mai prelungi contractul de locaţiune pentru spaţiile pe care le folosiţi în prezent şi astfel să aveţi posibilitatea, ca până la data limită de expirare, să puteţi rezolva problema dumneavoastră locativă. Am aprecia foarte mult dacă veţi da dovadă de celeritate astfel încât la data de la 31.12.2025 spaţiile ocupate în clădirea Palat CFR să fie eliberate. Vă mulțumesc pentru înţelegere”, se arată în notificarea primită de directoarea Metrorex, Mariana Miclăuș, de la administratorul Palatului CFR, potrivit Club Feroviar.
„Nu credem că Metrorex își permite să plătească o chirie în altă clădire”
Surse din cadrul Metrorex au precizat în exclusivitate pentru Gândul că cei 260 de angajați din Palatul CFR vor fi mutați, cel mai probabil, în subteran, alături de ceilalți colegi care de zeci de ani muncesc acolo.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News