Nicușor Dan, întrebat dacă Bolojan trebuie să demisioneze în cazul în care CCR respinge reformele: „Deloc”

Sursa foto: HotNews.ro

Președintele Nicușor Dan a spus că premierul Ilie Bolojan nu trebuie să demisioneze dacă CCR respinge vreun pachet de reforme, subliniind că dreptul nu e o știință exactă, ci ține de interpretarea textelor.

Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, că şi el a contestat diverse legi la CCR şi că au fost situaţii în care judecătorii Curţii au apreciat altfel decât a apreciat el. „Deloc (dacă ar trebui Bolojan să demisioneze – n.r.). Eu am făcut vreo patru sau cinci obiecţii, au fost sesizări de neconstituţionalitate. Una mi-a fost admisă, una mi-a fost respinsă. Curtea Constituţională a apreciat altfel decât am apreciat eu.

E democraţie, da? Dreptul nu este o ştiinţă, nu este chiar matematică, da? E o chestiune de a interpreta nişte texte care sunt scrise în limbajul natural. În limbajul natural poţi să ai ambiguităţi. Deloc. Nu văd niciun fel de legătură”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.

El a adăugat că în mod evident a existat bună-credinţă din partea Guvernului atunci când au fost emise legile respective. „Nimeni nu e nebun să trimită la Curtea Constituţională texte care sunt neconstituţionale.

A fost un efort pe care, în parte, îl cunosc, de a citi toate deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale pe speţe similare, deci a fost o absolută bună-credinţă a Guvernului şi a coaliţiei. Se întâmplă în viaţă, în ştiinţa juridică, ca ceea ce tu crezi că este legal şi constituţional să nu fie… Se mai întâmplă”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: