Avem un sistem sufocat de lipsa investițiilor, banii se sifonează, iar oamenii nu au apă caldă, descrie Stelian Bujduveanu situația în care se află sistemul de termoficare din București, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor. Acesta susține că soluția definitivă pentru actuala criză este ca CET-urile să fie preluate de Primăria București, astfel încât să fie eliminate pierderile, iar banii să fie reinvestiți local.
„Problemele termoficării din Capitală nu sunt întâmplătoare. De ce Bucureștiul nu are apă caldă? Pentru că peste 25 de ani nu s-a investit. De ce n-au fost bani? Pentru că banii au fost sifonați într-o companie a ministerului, care nu i-a dat niciodată înapoi primăriei”, a afirmat edilul.
Costuri uriașe pentru primărie, profituri pentru stat
Primarul interimar a precizat că municipalitatea plătește anual peste 1,2 miliarde de lei pentru subvenții, în timp ce compania ministerului face profituri uriașe.
„Vorbim despre 1,5 miliarde de lei, echivalentul a 330 de milioane de euro pe an. Separat, compania mai produce aproape un miliard – profituri – din energia electrică. Dacă acești bani ar fi rămas la primărie, am fi avut resurse să modernizăm sistemul”, a explicat Bujduveanu.
Edilul a oferit și o comparație sugestivă:
„Este ca și cum v-aș închiria o mașină, o plătiți și, de fiecare dată când plecați cu ea, pasagerii îmi plătesc mie, nu dumneavoastră. La final, dumneavoastră rămâneți păgubită și nu vă mai puteți lua copiii în mașină.”
Ce soluții propune Primăria Capitalei
Bujduveanu susține că viitorul termoficării depinde de transferul CET-urilor către municipalitate.
„Dacă statul român vrea să închidă Primăria Capitalei, să ne spună atunci că tot de la statul român ne alimentăm cu bani. Banii care se produc în București pleacă în conturile Ministerului de Finanțe și sunt repartizate la Primăria Capitalei, într-o anumită cotă, formulă. Hai să stabilim. Ori ne dați mai mulți bani, ori ne dați CET-urile. Dacă ne luați și banii, și CET-urile, ce ne rămâne de făcut?”, a întrebat acesta, subliniind nevoia unei decizii clare din partea Guvernului.
În pofida dificultăților, primarul interimar se arată încrezător că lucrurile se vor schimba.
„Am avut o deschidere foarte mare din partea Guvernului, a primarilor de sector și a coaliției. Eu sunt optimist că până la finalul anului 2025 ELCEN va fi în proprietatea Primăriei Capitalei”, a încheiat Bujduveanu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News