METEO Vreme instabilă în toată țara. ANM anunță ploi, vânt și ninsori la munte. Temperaturile, sub normalul perioadei

Sursa foto: Inquam Photos

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei pe tot parcursul săptămânii viitoare, cu ploi și intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor. La altitudini mari, precipitațiile vor cădea sub formă de lapoviță și ninsoare.

Temperaturile maxime nu vor depăşi 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius, transmite ANM.

Prognoza pe zile până în 4 octombrie

►Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 9:00 – 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul şi centrul ţării valorile termice se vor menţine sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în temporare ziua în judeţul Caraş-Severin cu rafale de 55 – 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 – 90 km/h, însă cu viteze mai mici local şi în Dobrogea.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.

În Bucureşti, vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20 – 21 de grade, iar cea minimă de 5 – 8 grade Celsius.

►Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 – 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul şi centrul teritoriului şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare şi izolat va ploua slab în vestul, sudul şi centrul ţării. Noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în toată ţara şi va ploua local în Banat, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţă.

Vremea va fi răcoroasă şi în Capitală, iar cerul va avea înnorări temporare, în timp ce noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade, iar cea minimă de 9 – 11 grade Celsius.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: