Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, a admis că există fraude în domeniul ajutoarelor sociale și a promis că vor fi făcute verificări.
Ministrul Muncii a dat ca exemplu Bucureștiul, acolo unde numărul beneficiilor sociale obţinute prin fraudă este mare.
„Trebuie să ne uităm la fraude, dacă ele există, şi ele există. De exemplu, în domeniul dizabilităţii, am făcut o serie de controale în mai multe judeţe, pe eşantioane din numărul de dosare pe dizabilitate pe judeţul respectiv şi am găsit, de exemplu, în Bucureşti, 26% fraudă. 26% este enorm, 26% fraudă cu ştampile scrise greşit, «spihiatru», adică şi o fraudă proastă, cu documente neconcludente, cu dosare incomplete, cu dosare lipsă de tot. Era beneficiu, dar nu era dosarul din spate”, a declarat Florin Manole sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic, notează news.ro.
„Un alt soi de nedreptate la adresa unor cetăţenii nevinovaţi”
Cei care se într-o situație de vulnerabilitate trebuie sprijiniți de autorități, a mai spus Florin Manole, dar eventualele fraude trebuie stopate rapid.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News