Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă după-amiază în incinta unei unități militare din Iași, după ce motorul ar fi cedat la scurt timp de la decolare. La bord se aflau două persoane: Marian Jan Chiriță, consilier local AUR, care pilota aeronava, și un pasager. Aparatul de zbor a luat foc și a explodat după impact, fiind nevoie de intervenția pompierilor și a echipajelor SMURD.
Pilotul a suferit o intervenţie chirurgicală majoră, medicii amputându-i ambele picioare pentru a-i salva viaţa. Starea sa se menţine gravă, urmând ca luni să fie supus unei noi operaţii, de această dată pentru tratarea arsurilor, a anunţat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Celălalt pasager, un poliţist, se află tot la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, însă starea lui este stabilă.
Aparatul, pilotat de arhitectul Marian Jan Chiriţa, consilier AUR şi şef al Comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iaşi, a luat foc imediat după impactul cu solul.
Potrivit apropiaţilor, avionul aparţinea lui Marian Jan Chiriţa, care era un pilot cu experienţă şi acumulase multe ore de zbor. Aceştia susţin, de asemenea, că aparatul se afla într-o stare foarte bună înainte de tragedie.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News