Facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului 2026, a declarat luni seara premierul Ilie Bolojan.
El a explicat, la Digi 24, că acest lucru se va întâmpla datorită unităților de stocare a energiei fotovoltaice.
‘Vom putea stoca la prânz o parte din energia electrică foarte ieftină, să o folosim seara. Domeniul energiei este vital, pentru că de el ține competitivitatea marilor noastre firme. Dacă ești în competiție pe piața europeană cu o companie care are energia cu 15% mai ieftină decât tine, nu mai ești competitiv’, a precizat prim-ministrul.
El a criticat întârzierea finalizării centralei de la Iernut, menționând că, din cauza ‘incapacității administrative’, proiectul nu a fost realizat deocamdată, deși necesita doar doi – trei ani.
‘Sâmbătă, fără publicitate, m-am dus lângă Târgu Mureș, la Iernut. La Iernut avem un proiect din 2016 și nu suntem în stare să terminăm un grup mare pe gaz – de 10 ani suntem în această situație. Mai avem ceva să terminăm, câteva procente, probabil că 5% din toată lucrarea, dar suntem în situația în care am reziliat până acum – e a doua oară că reziliem contractul cu firma – și datorită unei incapacități administrative stai 10 ani după o centrală pe care alții o fac în doi – trei ani de zile. Deci, primul lucru care trebuie să îl facem, și îl facem, este să investim în centrale de producție pe gaz, pentru că avem gaz în România’, a declarat Bolojan.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News