Parlamentarii români, obligați să declare cu cine se întâlnesc și de ce înainte de a cere modificarea unei legi

Inquam Photos / Codrin Unici

Parlamentul a adoptat modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, introducând obligaţia ca aleşii să publice în Registrul unic al transparenţei intereselor (RUTI) toate întâlnirile avute cu terţi privind modificarea sau completarea unor iniţiative legislative.

Proiectul a trecut cu 236 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi 105 abţineri şi completează articolul 12 din Legea nr. 96/2006. Noua lege stabileşte că deputaţii şi senatorii trebuie să asigure transparenţă în dialogul cu cetăţenii şi cu persoanele terţe interesate de procesul legislativ.

Astfel, parlamentarii vor fi obligaţi să înregistreze în RUTI întâlnirile cu reprezentanţi ai companiilor, organizaţiilor, sindicatelor, patronatelor sau camerelor de comerţ care au un interes legat de o iniţiativă legislativă. Întâlnirile, desfăşurate la Parlament, la birourile din circumscripţii sau online, trebuie publicate în registru cu cel puţin 48 de ore înainte, iar dacă nu au fost programate, în termen de 48 de ore după desfăşurare.

RUTI va fi administrat de secretarii generali ai celor două Camere, iar datele publicate vor include numele participanţilor, organizaţiile reprezentate, data, locul şi scopul întâlnirii. De asemenea, se va întocmi un raport anual privind funcţionarea registrului.

Nerespectarea obligaţiei de publicare va fi sancţionată cu avertisment scris.

Proiectul a stârnit critici din partea unor parlamentari. Kelemen Hunor (UDMR) l-a catalogat drept „superficial şi inaplicabil”, invocând lipsa unor definiţii clare, iar Florin-Bogdan Velcescu (AUR) a reclamat neconstituţionalitatea prevederilor. În schimb, reprezentanţi ai PSD, PNL şi USR au susţinut că legea este un pas necesar pentru transparenţă şi pentru îndeplinirea jaloanelor de aderare la OCDE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: