Cum au votat diaspora din R. Moldova și cea din România la alegerile parlamentare

Sursa foto: Captură video

Rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova arată o orientare ferm pro-europeană a diasporei moldovenești, în contrast cu cea românească, unde partidele naționaliste și eurosceptice au dominat scrutinul de anul trecut.

Vot pro-european masiv în diaspora moldovenească

În diaspora Republicii Moldova, aproape 80% dintre alegători au votat pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea președintei Maia Sandu, conturând o hartă electorală dominată de albastru – culoarea pro-europenilor.

Pe locul doi s-a clasat, la mare distanță, Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, cu 5,57%, urmat de Partidul Democrația Acasă al lui Vasile Costiuc, cu 5,18%.

Doar în Rusia, Belarus și Bulgaria, Blocul Patriotic al socialiștilor și comuniștilor a reușit să câștige, confirmând o tendință izolată de susținere pro-rusă.

Diaspora românească, înclinație spre euroscepticism

Harta alegerilor parlamentare din România, de anul trecut, arată un tablou aproape opus. Cele mai multe țări au fost câștigate de AUR, partid cu discurs naționalist și eurosceptic.

În plus, partidele SOS România și Partidul Oamenilor Tineri au adunat un număr semnificativ de voturi.

O particularitate interesantă este faptul că în Rusia și Belarus, diaspora românească a votat în majoritate cu partide pro-europene – o inversare față de situația din Republica Moldova.

Comparând cele două hărți electorale, diferența este evidentă: diaspora moldovenească a optat clar pentru un parcurs european, în timp ce diaspora românească a oferit un sprijin consistent partidelor naționaliste și eurosceptice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: