Deținuții de la Mioveni au strâns ban pe ban pentru o mașină nouă, în care să fie transportați la procese de unitatea de detenție. Din cei 40% care le revin, din munca prestată, alături de cei 60% care rămân penitenciarului, au cumpărat un autovehicul de 100.000 de euro.
O țară ce are comenzile inversate, ca România, înregistrează rezultate surprinzătoare exact acolo unde te aștepți mai puțin, în special în vremuri de criză economică. Sistemul penitenciar românesc demonstrează că poate să obțină venituri de pe urma muncii persoanelor încarcerate, iar acești bani să asigure atât plata anumitor facturi ale unității, cât și traiul familiilor acestora.
Mașina este prevăzută cu camere de monitorizare, atât pentru șofer cât și pentru personalul din spate, căldură, aer condiționat etc.
„Negocierea începe de la minimul pe economie și se negociază între director și beneficiar”, spune, pentru Gândul, șeful Penitenciarului Mioveni, Patric Ghebaru.
” Noi avem astăzi încheiate contracte și cu 30 de lei pe oră, mult peste minim. Din suma ce se facturează, noi oprim 60% și deținutul primește 40%. Beneficiarul nu plătește impozite, taxate la stat.
E doar o factură de prestări servicii în care noi ne angajăm să prestam activitatea cu X deținuți și el să ne plătească Y pe oră. Ca să ajungem să aveam venituri mai mari, ne dorim să custodiem regimul deschis”, mai spune directorul închisorii, pentru Gândul.
Unitatea de detenție de la Mioveni este una „foarte solicitată ca forța de muncă, dar e nevoie să schimbăm profilarea penitenciarelor pentru a deține și noi regimul deschis.”
„Aici sunt solicitări de la mulți beneficiari, multe firme din zonă, dar resursa umană (paza) deținuților nu o putem asigura.
Suntem în discuții acum să mai începem un nou punct de lucru și cu ajutorul unor oameni din alte sectoare, financiar, logistică, resurse, sperăm să mai deschidem un nou punct de lucru”, mai spune Patric Ghebaru.
299 de persoane private de libertate sunt încarcerate la Mioveni, dintre care 146 prestează munca in regim de prestări servicii, iar 153 ajută la buna desfășurare a activităților in interesul locului de deținere.
Penitenciarul are in desfășurare 6 contracte de prestări servicii unde, „în calitate de prestator, deținuții selecționați realizează muncă necalificată în domeniul construcțiilor, confecției de paleți, ambalării și asamblării dozelor și cablajelor”.
„Am realizat venituri, de la începutul anului și pana la 31.08, suma de 3.601.803,51 lei. Venitul realizat de o persoană privată de libertate care muncește se ridică la aproximativ 2000 de lei. Din care 10% se aplică impozit. Rămâne cu 1800 de lei. Mă bucură ca parte din ei trimit banii acasă, cu aprobare de la mine. Și ajută familia muncind în penitenciar” mai spune, pentru Gândul, directorul unității.
Următoarele poziții din top sunt ocupate de unitățile care variază cu sume nesemnificative în diferența, respectiv 400.000 de lei și mai puțin: Mioveni, Bistrița, Codlea, Tulcea, Giurgiu, în funcție de lună.
Diferența din penitenciarul din Timișoara și cele aflate pe locurile de jos este dată de regimul de detenție, ne explică directorul de la Mioveni.
„Adică, noi am avut 401.628.93 de lei în luna august. Și Tulcea, Giurgiu: 407….. 407.785.50. Timișoara are un regim deschis, care le permite să meargă neînsoțiți. Aveam un efectiv mediu de 692, din care 150 sunt bolnavi cu HIV și 100 sunt arestați preventiv. Timișoara are 1.300 de deținuți, Arad 1.500, Jilava 1.100. Munca este în construcții, confecții de paleți, ambalarea și asamblarea dozelor de perete și cablaje”, mai spune directorul Pednitenciarului Mioveni, pentru Gândul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News