Agenţia de evaluare financiară S&P indică pentru România, ca element-cheie luate în considerare în timpul revizuirii anuale a ratingului de credit pentru România, calificativul BBB-/Negative/A-3, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, dar fără căderea în categoria junk, relatează, sâmbătă, Profit.ro.
În iulie, S&P a decis să reconfirme pentru România calificativul ”-/A-3” pe termen lung şi scurt, atât în monedă străină, cât şi locală, menţinând totodată o perspectivă negativă şi după recentele măsuri fiscale asumate de Guvernul Bolojan.
Calificativul „BBB-” este ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, măsurile adoptate de Guvernul Bolojan evitând însă, la acest moment, căderea în categoria junk.
Agenţia transmitea atunci că apreciază primele măsuri luate de noul Guvern – pe care le califică drept cea mai substanţială încercare a României de corecţie fiscală de la criza financiară globală din 2008 – dar vede riscul ca provocările economice şi politice să submineze agenda politică ambiţioasă a Executivului, inclusiv coeziunea coaliţiei, în timp ce strategia fiscală pe termen mediu după 2026 rămâne incertă, având în vedere inclusiv faptul că mandatul actualului prim-ministru va înceta, conform principiului rotaţiei, notează news.ro.
O lună mai târziu, Fitch a menţinut ratingul României pe ultima treaptă recomandată pentru investiţii, BBB-, cu perspectivă negativă. Perspectiva negativă reflectă situaţia precară a finanţelor publice, perspectivele slabe privind creşterea economică, în timp ce incertitudinea politică s-a dimunuat odată cu instalarea noului guvern, dar polarizarea politică este ridicată.
Cel mai recent, luna trecută, Moody’s a confirmat calificativul României la „Baa3”, pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, cu perspecitivă negativă. Agenţia internaţională de evaluare fiscală spune că măsurile fiscale adoptate de guvern în iulie şi septembrie au îmbunătăţit semnificativ perspectivele fiscale ale României, însă rămân riscuri semnificative de implementare.
Decizia de a menţine perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambiţios de consolidare fiscală al Guvernului, arată agenţia.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








