Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că nu există indicii privind o intenţie a Federaţiei Ruse de a ataca un stat membru al alianţei, dar că este de înţeles îngrijorarea cetăţenilor români care locuiesc în apropierea frontierei dunărene cu Ucraina.
„Nu sunt indicii că Federaţia Rusă să aibă vreo intenţie de a ataca un stat aliat, că este România, că este oricine altcineva. Şi acest lucru este dat de puterea şi de forţa alianţei noastre. Noi suntem primul element de descurajare (…). Evident, când asculţi la câteva sute de metri sau la câţiva kilometri dincolo de casa ta, de locul tău de muncă zgomotul războiului, evident că îţi creează emoţie şi evident creează anxietate şi angoasă. Eu înţeleg acest lucru. Dar nu există risc la adresa României, în sensul de a fi antrenaţi în acest conflict sau de a avea o extensie a acestui conflict către noi”, a declarat Geoană, luni, în localitatea Răcari din judeţul Dâmboviţa.
Oficialul NATO şi-a anunţat totodată intenţia de a vizita zonele din judeţul Tulcea aflate în proximitatea porturilor ucrainene atacate constant de drone ale Federaţiei Ruse.
„Ce ar fi fost dacă nu eram în NATO? Şi poate că ăsta ar fi un element de încredere suplimentară în faptul că aparţinem celei mai puternice alianţe din istoria umanităţii. Şi chiar intenţionez ca în perioada următoare să vizitez şi (…) poate prezenţa mea şi mesajul meu o să fie un mesaj de linişte, de încredere şi de calm”, a spus Mircea Geoană, citat de Agerpres.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News