În contextul problemelor generate de importul de cereale ucrainene pentru România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria, strategia de acum a reprezentanților României și ai Kievului pare trasă la indigo după strategia cu adâncirea Canalului Bâstroe din primăvară – după ce o mare parte dintre politicienii români și entități mass media s-au prefăcut că de fapt nu există nicio adâncire, ulterior reprezentanții României s-au prefăcut că vor face ceva în legătură cu aceasta, că vor lua atitudine și vor măsura Canalul Bâstroe și Brațul Chilia.
În cele din urmă, parcă într-o piesă de teatru de comedie, măsurătorile au fost făcute chiar de ucraineni și ni s-a promis că rezultatele „analizei” vor fi făcute publice undeva prin aprilie. Rezultatele oficiale nu au fost făcute publice nici acum, canalul fusese adâncit de la 3,5 m la peste 6 m încă de atunci, iar acum se pare că s-a adâncit deja sau este în curs de adâncire la peste 7 m.
Ca o paranteză, aici nici nu mai este vorba doar dacă aceasta afectează Delta sau nu, dacă afectează interesele strategice ale României sau nu, dacă era necesar sau nu (în acest context al războiului, dacă este doar ceva temporar, suntem siguri că era necesar), ci aici este vorba poate cel mai mult despre lipsa totală de respect și reciprocitate față de români și de interesele României din partea autorităților de la Kiev și a reprezentanților României, scrie Adevarul.
Revenind, pe exact aceeași rețetă, astăzi, reprezentanții României susțin că vor face ceva pentru interesele României, pentru agricultori, par că interzic pentru 30 de zile importurile de cereale din Ucraina până la stabilirea unor „condiții” (deși cerealele ucrainene continuau să se importe chiar și în timpul interdicției), de la cel mai înalt nivel suntem asigurați cu bucurie că Ucraina arată „deschidere”, iar noi stabilim energic „condiții”, „autorizări”, pentru ca peste 30 de zile, cu batista pe țambal, cel mai probabil să se dea drumul fără probleme la aceste importuri, cu niște condiții puse de formă, pentru opinia publică, pe care nu le va respecta nimeni. Mai ales ținând cont de faptul că interesele sunt foarte mari și România importase cele mai multe grâne ucrainene înainte de interdicția de import care a expirat pe 15 septembrie. Adevărata anvergură a problemei, adevăratele concesii aparent inepuizabile din partea reprezentanților României, adevăratele înțelegeri între Kiev și reprezentanții de la București și adevăratul impact asupra intereselor cetățenilor români și societății românești nu le vom afla niciodată în mod limpede, la fel ca adâncimea apei care circulă pe Canalul Bâstroe.
Așadar, după cum anunțam de acum câteva săptămâni într-o analiză precedentă, din păcate reprezentanții României par că au ratat încă o șansă de a arăta că luptă într-adevăr pentru interesele societății românești, ale producătorilor români, nu pentru alte interese. Cel puțin în această privință sunt consecvenți.
Lipsa de reciprocitate față de România
Trebuie să înțelegem că aici nu este vorba neapărat despre adâncirea Canalului Bâstroe doar per se, nu este vorba despre importul cerealelor ucrainene per se, ci aici este vorba poate cel mai mult despre o lipsă totală de reciprocitate în privința concesiilor făcute de fiecare parte și a întâmpinării intereselor și preocupărilor reciproce. În timp ce România face totul pentru a veni în întâmpinarea intereselor ucrainene, România face toate concesiile, Kievul nu doar că nu face niciuna, dar mai și interzice studiul limbii române pentru românii din Ucraina în câțiva ani. Arestează, persecută și intimidează membrii comunității românești din Ucraina. Continuă să implementeze și să predea în școli așa-zisa „limbă moldovenească”, la inventarea căreia a contribuit din plin în anii 1920 și pe care nu o mai recunoaște nici măcar Republica Moldova. Ucraina știe aceste preocupări și interese legitime ale României (așa cum le-a numit chiar prin-ministrul României), dar le ignoră în mod desăvârșit, nu le acordă nici cea mai mică atenție.
Exact așa a făcut prim-ministrul Ucrainei la București, de curând, când, deși omologul său român semnalizase câteva teme de interes pentru România („așteptările și preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români”, drepturile minorității românești din Ucraina și problema așa-zisei „limbi moldovenești”), prim-ministrul Ucrainei le-a ignorat întru totul. Despre această lipsă de reciprocitate este vorba.
Ultimul episod din această politică ipocrită și lipsită de reciprocitate din partea Ucrainei s-a petrecut joi, 21 septembrie, când au fost adoptate cu multă publicitate în Ucraina anumite amendamente controversatei legi a minorităților naționale. Și în presa românească a apărut știrea că Ucraina ar fi făcut aceste modificări conform unor recomandări ale Comisiei de la Veneția. Noi nu știm ce au discutat cei din Comisia de la Veneția cu guvernul ucrainean, dar observăm că, pe lângă faptul că Legea învățământului adoptată de Zelenski și Rada Ucrainei rămâne neschimbată, iar dispariția învățământului în limba română se urmărește asiduu în continuare, iată ce cred românii din Ucraina despre aceste amendamente de săptămâna trecută: „Ceea ce a votat Rada Supremă a Ucrainei – amendamentele la Legea pentru minoritățile naționale – este o batjocură la adresa românilor din Ucraina”. Cât se poate de explicit. Articolul continuă cu detalii aici. Cităm din același articol: „adresările noastre, analizele pertinente ce au fost înmânate acestor înalți demnitari, lipsiți de responsabilitate și respect față de cerințele reprezentanților românilor din Ucraina. Lipsa de respect față de doleanțele românilor au manifestat-o de nenumărate ori și reprezentanții Departamentului pentru învățământ de la Administrația Regională din Cernăuți.” Aceeași lipsă de respect pe care o notăm și noi în această analiză și în altele precedente.
Mai departe se spune explicit în articol și ceea ce mass media din România nu vrea să știe: „Cele trei regiuni cu populaţie românească (români şi moldoveni) autohtonă Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa (r. Ismail) sunt astăzi un adevărat laborator de deznaţionalizare treptată”. Iată ce spun chiar românii din Ucraina despre situația lor, în timp ce în mod incredibil entități mass media și „analiști” din România încearcă din greu să ne convingă de faptul că ar curge lapte și miere în Ucraina pentru români. Este imposibil de înțeles.
Este ironic să aduci amendamente la o lege a minorităților pentru minorități care nu vor mai exista dacă nu schimbi legea învățământului. Și arată de fapt lipsa de bună-credință și încercarea de a face orice pentru a evita să faci de fapt ceea ce trebuie.
Iar societatea românească s-a săturat de promisiunile ipocrite de la Kiev și de mimarea urmăririi interesului național de la București. Faptul că societatea românească și-a pierdut încrederea și faptul că s-a săturat de această lipsă consecventă de urmărire a intereselor ei, deși sunt semnalizate de multă lume ca îngrijorătoare, sunt denaturate cu accente de panică teatrală uneori drept „creștere a extremismului” (este extremism că ceri respectarea drepturilor unei minorități?) și „creștere a naționalismului” (de parcă naționalismul moderat ar fi un lucru rău, de parcă ucrainenii care luptă acum împotriva Rusiei nu sunt naționaliști și de parcă politicile Franței, Germaniei sau ale SUA nu ar fi fost mereu și nu ar fi și acum naționaliste?). Cauza lor reală nu este în mod corect explicată de nimeni. Pentru că dacă ar fi, atunci ar trebui să spună lucrurilor pe nume.
Până la urmă, toate aceste lucruri pe care le dorește Ucraina, în afară de cele de la sine înțelese (ca tranzitul cerealelor, pe lângă tranzitul și ajutorul umanitar, cu armament, supraveghere, intelligence etc.), ca de exemplu adâncirea Canalului Bâstroe, acordul tacit al României pentru anumite operațiuni pe Chilia, un anumit grad de importuri de cereale ucrainene, plus altele, dacă ar fi temporare și sub anumite condiții reale, nu doar de formă, suntem siguri că s-ar putea face și poate ar fi de înțeles. Dar nu așa. Nu în lipsă totală de reciprocitate. Lipsa de transparență și de respect pentru publicul român, atât din partea Kievului, cât și din partea Bucureștiului, trebuie să înțelegem că nu au cum să treacă nesancționate la nesfârșit.
Dacă în acest context al războiului fără îndoială că multe dintre solicitările Ucrainei (nu toate) au un sens și merită rezolvate, pe de altă parte multe dintre comportamentele și atitudinile de la Kiev nu au niciun sens și nicio scuză. Și nu se poate colabora așa, pentru că aceasta nu este colaborare, când doar cineva face concesii, iar celălalt doar pretinde mai mult în mod agresiv și nu oferă nimic din ceea ce contează pentru ceilalți.
Atitudinea Ucrainei față de Polonia
Nimic nu iese mai mult în evidență în aceste zile decât contrastul dintre tot ajutorul oferit Ucrainei de către Polonia și faptul că Ucraina a început procedurile de dare în judecată a Poloniei la Organizația Mondială a Comerțului pentru că aceasta din urmă vrea să își protejeze proprii cetățeni, propriile lor interese, proprii fermieri. Pentru câteva tone de cereale, reprezentanții de la Kiev s-au întors împotriva Poloniei și au atacat imaginea ei publică chiar în adunarea Consiliului de Securitate al ONU. Pare ceva greu de imaginat. Polonia, pe unde curge una dintre cele două artere care țin Ucraina în viață, cealaltă arteră fiind România.
Și nu este prima dată când comportamentul Kievului chiar față de Polonia a ridicat mai multe sprâncene și semne de întrebare. Doar acum câteva săptămâni, Kievul a convocat vehement ambasadorul Poloniei în Ucraina pe tema unor declarații făcute în Polonia de către Marcin Przydacz, un secretar de stat de la Varșovia. Acesta declarase că „Este clar că nu putem face niciun pas înapoi sau în lateral în contextul politicii agricole și al protecției frontierelor poloneze împotriva inundațiilor de astfel de produse. Aici trebuie să fim fermi în interesul statului polonez. Iar Ucraina ar trebui să înceapă să aprecieze ceea ce face Polonia pentru asta, a subliniat Przydacz.” Oricărui om rezonabil care cunoaște realitățile acestui moment aceste declarații îi par cu totul rezonabile. Nu astfel au părut și Kievului, care a convocat pentru explicații ambasadorul polonez în Ucraina, un gest vehement și nepotrivit în acest context și jignitor în general în diplomație.
Articolul complet poate fi citit aici
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
