Alianța Creștin Liberală, adică PNL și PDL, cei care au început un amplu proces de fuziune pentru a crea cel mai mare partid de centru-dreapta, pare să aibă deja probleme.
După ce prim-vicepreședintele PDL și viitor posibil premier, în cazul în care ACL va câștiga alegerile prezidențiale, l-a criticat dur, miercuri, pe vicepreședintele PNL și fostul său coleg de partid, Sorin Frunzăverde după ce acesta ar fi declarat că este de acord cu numirea Corinei Crețu în funcția de comisar european.
Întors de la Bruxelles, Frunzăverde a reacționat la comentariile lui Predoiu.
”Am aflat de declaraţiile domnului Cătălin Predoiu. În mod normal, ar fi trebuit să îmi dea un telefon şi să mă întrebe în ce a constat declaraţia mea, aşa cum a făcut-o Anca Boagiu. Aşa era firesc. Nu ne surprinde ca domnul Predoiu nu ştie ce se întâmplă la Bruxelles sau în zona politicii europene. In alta ordine de idei, nu este nimeni de vină că domnul Predoiu nu este candidatul la preşedinţia României din partea noastra. Candideaza domnul Klaus Iohannis pentru că are cele mai mari şanse. Si asta înseamnă constructivism. Alianta Crestin-Liberala, Dreapta Romana in fapt, trebuie sa fie reprezentata in aceste alegeri de cel mai puternic candidat, Klaus Iohannis.
În egală măsură, nu ar trebui să mă surprindă afirmaţia domnului Predoiu. Este afirmatia unui candidat cotat la 2% în sondaje, un candidat zecimal, care nu putea sa reprezinte in alegeri Dreapta Româna. Aici ar trebui cautata motivatia reala a afirmatiilor lui Catalin Predoiu”, a scris Frunzăverde pe o rețea de socializare.
Citește și: RĂZBOI în ACL. Predoiu îi pune la zid pe liberali
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News