Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat miercuri că şi-ar dori să îşi păstreze portofoliul, pentru a continua proiectele începute, dar că este o persoană „extrem de disciplinată” şi că va accepta decizia adoptată în urma negocierilor din coaliţie.
„Nu vă ascund că nu ştiu care va fi rezultatul final. În ceea ce priveşte negocierile, nu sunt implicat personal. Eu pot să vă spun un singur lucru: sunt la al doilea mandat în fruntea Ministerului Culturii. Am făcut tot ceea ce am putut şi tot ceea ce m-am priceput ca să pot duce acest domeniu înainte şi să luăm măsurile cuvenite. Am avut un buget cu 45% mai mare anul trecut, cu 20% mai mare anul acesta. Am avut pentru prima oară preempţiune pentru achiziţia manuscriselor Cioran, Eliade, am luat jurnalul intim al Reginei Maria. Suntem pregătiţi să exercităm dreptul de preempţiune pentru a cumpăra clădire pentru Muzeul Ororilor Comunismului”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Pe plan legislativ, Codul patrimoniului va fi supus dezbaterii publice şi urmează să fie refăcută Legea managementului cultural.
Romaşcanu a menţionat că în urmă cu zece zile, în cadrul Consiliului de miniştri ai Culturii, desfăşurat la Bruxelles, a pledat pentru constituirea unui fond cultural european. De asemenea, România face demersuri pentru a institui fonduri culturale bilaterale cu parteneri strategici precum: SUA, Franţa, Coreea de Sud.
„Din punctul meu de vedere, am dus mandatul cât am putut de bine. Decizia mai departe este una politică şi nu pot să fac decât s-o accept. (…) E o zicere a oricărui ministru: n-am dat concurs pentru acest post. Odată ce ajungi într-o asemenea demnitate, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să faci tot ce poţi să-ţi duci cu onoare şi succes la sfârşit mandatul. Şi mandatul la sfârşit ajunge prin decizie politică”, a precizat el.
Ministrul a adăugat că a iniţiat „foarte multe proiecte” şi că şi-ar dori să le ducă la bun sfârşit, dar că în cazul în care va fi numit un alt ministru al Culturii va avea un dialog cu succesorul său.
„Vă mărturisesc la modul cel mai sincer că nu am vrut să intru într-un asemenea dialog. Negocierile se poartă în coaliţie, nu fac parte din echipa de negocieri. Sunt extrem de disciplinat şi atunci, ce mi se va spune voi face mai departe. În precedentul meu mandat, am terminat mandatul pe data de 29 ianuarie şi am stat până la ora 23,00 la serviciu. Voi face la fel acest lucru dacă va fi să se termine. Dacă nu, în continuare, până când, sigur, la un moment dat, va trebui să se termine şi acest mandat. (…) Sunt senator de Buzău. Înainte de a veni la conducerea ministerului, am fost liderul grupului PSD din Senatul României. Există opţiuni, demnitatea de senator este extrem de importantă, deci ce să fac aş avea”, a spus el.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News