Ce urări face PSD, în zi de sărbătoare, celor din ACL

Prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro, PSD transmite o urare inedită celor din PNL și PDL, cu ocazia sărbători de astăzi și anume Sfânta Marie.

”În această zi de sărbătoare, le urez colegilor din ACL să primească gândul cel bun de la Dumnezeu şi să voteze reducerea CAS-ului.


Reducerea CAS trebuie să fie votată cu maximă celeritate în Camera Deputaţilor pentru a putea intra în vigoare de la 1 octombrie. Parlamentul trebuie să-şi facă datoria faţă de mediul privat şi să voteze acest proiect important care a fost întârziat nejustificat de un regim care este în stare de orice să blocheze progresul României.

Colegii din ACL trebuie să se hotărască dacă îşi doresc sau nu reducerea fiscalităţii. Acum au oportunitatea să se exprime pentru acest proiect al Guvernului. Eu sper, mai ales că astăzi sărbătorim Naşterea Maicii Domnului, că parlamentarii ACL vor primi gândul cel bun de la Dumnezeu şi vor vota pentru reducerea CAS în Plenul Camerei Deputaţilor”, transmite senatorul PSD, Daniel Savu, prin intermediul unui comunicat de presă

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: