Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă, vineri, că a fost solicitată de procurori să facă un control la centrul pentru persoane vulnerabile din Voluntari care funcţionau ilegal, după ce unitatea autorizată cu documente false a fost închisă. S-au găsit 29 de beneficiari, 6 fiind evaluaţi de medici, 3 preluaţi de familii şi restul trimişi la spitale.
”Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a fost solicitată de organele de cercetare penală să asigure colaborarea pentru un control tematic în judeţul Ilfov în care este vizat un centru de furnizare de servicii sociale (centru rezidenţial). Din datele preliminare, centrul este aflat la o adresă pentru care nu a fost solicitată şi nici obţinută licenţă de funcţionare. În consecinţă, centrul funcţiona în afara cadrului legal”, anunţă, vineri, reprezentanţii ANPIS.
Potrivit acestora, inspectorii sociali au identificat, la această adresă, un număr de 29 de beneficiari, persoane cu dizabilităţi, care au aparţinători persoane fizice.
”Până la momentul transmiterii acestei informări au fost evaluaţi de medici 6 beneficiari, 3 au fost preluaţi de aparţinători, ceilalţi urmează să fie transferaţi la spitale”, a mai transmis sursa citată.
Instituţia precizează că beneficiarii nu prezintă urme de violenţă, conform fişelor medicale întocmite.
Administratorii unui centru pentru vârstnici din Voluntari au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi că au folosit acte false pentru autorizarea centrului.
În unitate, condiţiile erau improprii, mâncarea oferită era insuficientă, nepotrivită şi cumpărată de la unităţi din oraş, sau ”încropită” de angajaţii centrului. Medicaţia nu era oferită beneficiarilor cu regularitate şi era administrată de persoane fără pregătire. În timpul unui control, parte dintre beneficiari au fost cazaţi la un hotel pentru a nu fi găsiţi de organele de anchetă, ulterior fiind plimbaţi cu o maşină şi puşi să aştepte în partarea unui supermarket.
După ce unitatea a fost închisă de autorităţi, din cauza deficienţelor, inculpaţii ar fi mutat beneficiarii într-o altă locaţie în care şi-ar fi continuat activitatea, deşi pentru acest serviciu nu ar fi existat licenţă, raportând autorităţilor că beneficiarii ar fi fost preluaţi de familii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News