Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență care ar aduce plafoanele pentru plățile în numerar (cash) la nivelurile la care s-au situat anterior reducerii acestora recent prin Legea 296, prin care au fost introduse și ample măsuri fiscale. Plafoanele reduse ar intra în vigoare de la 11 noiembrie, conform legii deja în vigoare, dar Guvernul intenționeazăsă adopte în ședința de joi noul proiect de OUG. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice, cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.
Renunțarea la modificările vizând limitarea numerarului este determinată de reacția societății, care nu este pregătită pentru o astfel de schimbare, potrivit Ministerului Finanțelor.
„Reacțiile din spațiul public, cât și cele existente la nivelul societății ca urmare a adoptării acestei măsuri, au determinat concluzia că societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului. Astfel, percepțiile societății au fost diverse, de la teama, eronată, de eliminare a numerarului, la îngrijorarea cu privire la îngreunarea activității zilnice, mai ales în cazul micilor afaceri, respectiv îngreunarea relației cu furnizorii/clienții, precum și cu privire la costurile suplimentare generate de comisioanele și taxele pentru procesarea plăților electronice. De altfel, și din sondajul efectuat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România privind reducerea plafoanelor pentru plățile cash, în perioada 03-06.11.2023, respondenții au fost în defavoarea măsurilor de reducere a plafoanelor de încasări și plăți în numerar.Astfel, din cei peste 2.500 de antreprenori, la întrebarea dacă consideră oportună reducerea pragului pentru plățile cash introduse prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, 94,1% au răspuns NU”, potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de OUG.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News