Iohannis: Pentru România, din creşterea economică, aproape un sfert reprezintă contribuţia sectorului IT&C

Sursă foto:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în deschiderea celei de-a XII-a ediţii a GoTech World, în care arată că pentru România, din creşterea economică înregistrată în prima jumătate a acestui an, aproape un sfert reprezintă contribuţia sectorului IT&C.

„Beneficiem, prin PNRR, de 6 miliarde de euro pentru obiectivele aferente transformării digitale, la care se adaugă finanţări specifice prin diferite programe operaţionale şi comunitare, bazate pe alocări bugetare naţionale şi investiţii private. Există, aşadar, resurse consistente, însă o schimbare reală de sistem necesită o viziune integrată, armonizată, privind digitalizarea economiei şi a sectorului public,” mai spune preşedintele.

”Felicit organizatorii GoTech World pentru perseverenţă în promovarea inovării şi digitalizării, precum şi a contribuţiei acestora la accelerarea schimbărilor către economia viitorului. Felicit şi participanţii la acest eveniment pentru interesul şi deschiderea către avantajele noilor tehnologii, de care beneficiem tot mai mult în economie, în administraţie, dar şi în viaţa de zi cu zi”, a spus preşedintele în mesaj.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: