Guvernul va declara anul viitor două noi zile libere, pe lângă sărbătorile legale

Sursa foto: pixabay
Sursa foto: pixabay

Zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 vor fi declarate de Guvern drept zile libere nelucrătoare pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, având în vedere că aceste zile cad în câte o zi de vineri și urmează unor sărbători legale, Adormirea Maicii Domnului (15 august) și a doua zi a Crăciunului (26 decembrie), relevă datele analizate de Profit.ro.

Conform unui proiect de lege intrat în vigoare în 2019, Guvernul este obligat să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an toate zilele libere ce vor acordate în acel an, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii să poată beneficia de o minivacanță. Măsura este în măsură să faciliteze programările în industria ospitalieră.

Acum, Guvernul a pregătit hotărârea pentru anul viitor, urmând ca în 2024 să fie stabilite două zile libere în plus, în afara srăbătorilor legale.

”Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere”, prevede proiectul, care amintește că acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: