ONRC: Aproape 48.000 de firme au fost radiate în primele nouă luni din 2023

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 47.854 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele nouă luni din 2023, cu 7,9% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 7.900, în scădere cu 6,21% faţă de ianuarie – septembrie 2022 şi în judeţele Cluj – 2.352 (minus 2,53%), Constanţa – 2.156 (minus 6,5%) şi Timiş – 2.107 (minus 8,15%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 288, în scădere cu 34,55%, faţă de primele nouă luni din 2022, Covasna – 349 (minus 19,21%) şi Giurgiu – 374 (minus 28,76%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Bacău (plus 19,52%), Botoşani (plus 14,09%) şi Dâmboviţa (plus 11,95%).

În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (minus 34,55%), Giurgiu (minus 28,76%) şi Ilfov (minus 20,78%).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: