Primarul din Miercurea Ciuc propune măsuri pentru întărirea siguranţei publice în oraş

Korodi Attila
Sursa foto: Facebook

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a prezentat, luni, o serie de măsuri pentru întărirea siguranţei publice în oraş, în contextul în care săptămâna trecută două femei au fost bătute, pe stradă, de un grup de adolescente. El a susţinut, astfel, creşterea numărului de patrule pe străzi, introducerea grupurilor de pază civilă, dar şi limitarea programului magazinelor care acum funcţionează non-stop până la ora 23.30, în cazul celor alimentare. ”Au existat multe plângeri din partea locuitorilor care au reclamat că există o problemă constantă de consum de alcool, zgomot şi dezordine în timpul orelor de noapte, lângă magazinele deschise în sistem non-stop”, a argumentat el.

”În calitate de primar al municipiului Miercurea Ciuc, nu pot să tac în problema siguranţei publice în oraş. Sunt furios din cauză că, periodic, se amplifică comportamentul agresiv al unor indivizi din oraş, sunt furios din cauza batjocoririi oraşului nostru liniştit şi drag. Trăim într-unul dintre cele mai calme şi mai normale oraşe din ţară, însă atunci când auzim vestea unui atac asupra cuiva, victima este întotdeauna cineva cunoscut, un vecin, o cunoştinţă al unui prieten. Cu alte cuvinte, suntem o comunitate care se cunoaşte, iar acest lucru face ca oraşul nostru să fie locuibil. Suntem într-o poziţie mult mai bună decât marile oraşe, sau decât unele regiuni, dar asta nu înseamnă că putem privi ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile fără să luăm măsuri. Ne-am săturat!”, a afirmat primarul Korodi Attila.

El a adăugat că ”această problemă nu este rezultatul unei perioade scurte de timp, este una care s-a format de-a lungul unor ani buni, iar soluţia ei nu poate fi imediată”.

”Siguranţa publică este o problemă cardinală pentru mine, şi ca simplu locuitor al oraşului şi tată a trei copii”, a arătat Korodi.

El a amintit ce s-a făcut în ultimii trei ani, de la înfiinţarea Poliţiei Locale, iluminat stradal, camere de supraveghere, care ”nu rezolvă problema”, dar reprezintă ”un ajutor eficient”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: