Convorbiri în format trilateral România – SUA – Olanda, în contextul inaugurării Centrului de pregătire pentru F-16

Sursă foto: realitatea.md
Sursă foto: realitatea.md

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere în format trilateral cu ministrul Apărării din Regatul Ţărilor de Jos, Kajsa Ollongren, şi cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în marja inaugurării Centrului european de pregătire pentru F-16 din Baza 86 Aeriană.

Potrivit MApN, discuţiile dintre cei trei demnitari, care au avut loc luni, s-au axat pe rolul pe care Centrul de pregătire pentru F-16 îl va avea în arhitectura de securitate euroatlantică.

În cadrul convorbirilor a fost reafirmat că atât Olanda, cât şi Statele Unite ale Americii „sunt profund angajate în întărirea posturii aliate de apărare şi descurajare a oricăror agresiuni în regiunea Mării Negre, fiind evidenţiat rolul României de pilon de stabilitate şi, în acelaşi de timp, de furnizor de securitate în regiune”, se arată într-un comunicat al MApN, transmis marţi AGERPRES.

„România poate fi considerată un catalizator, un hub regional, care integrează eforturile aliate pentru a răspunde ferm şi rapid specificului mediului de securitate regional. Centrul european de pregătire pentru F-16, o premieră în spaţiul aliat european, este un model de colaborare şi solidaritate între aliaţi şi statele partenere”, a declarat ministrul Tîlvăr, în acest context.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: