Prețurile cerealelor pe bursele Euronext și Chicago, în scădere

cereale
preturi cereale

Prețurile cerealelor au deschis săptămâna pe o nouă scădere, luni, 20.11 a.c., pe Euronext. Paritatea euro-dolar a înregistrat, de fapt, o nouă revigorare și a revenit la 1,09 dolari la un euro, pentru prima dată din august 2022, dar consolidarea monedei unice subminează competitivitatea, la nivel internațional, a cerealelor cu provenineta UE.

Concurența  cerealelor dela Marea Neagră rămâne un element semnificativ de descreștere a prețurilor cerealelor cu provenienta din statele UE, în campania actuală. În ceea ce privește cererea, Algeria lansează o nouă licitație pentru grâul măcinat, pentru încărcarea din decembrie – februarie.

În prima zi a acestei săptămâni, cu puțin înainte de ora 14:00, grâul Euronext cu scadență în decembrie 2023 a scăzut cu 2 EUR/t, atingând pragul de 224,75 EUR/t, în timp ce grâul cu contractul din martie 2024 a pierdut 2,25 EUR/t, vânzându-se la 230 EUR/t.

Porumbul Euronext pierde în valoare, peste 1 euro la tonă

Porumbul Euronext cu livrarea în martie 2024 a scăzut cu 1,25 EUR/t, ajungând la 204,50 EUR/t, iar cel cu livrarea în iunie 2024 a scăzut cu 1 EUR/t, ajungând la 211 EUR/t.

Rapița pierde 4 EUR/t pe piața europeană

Prețurile rapiței au început săptămâna pe o tendință descendentă.

Luni, semințele de rapiță Euronext pentru contractele futures din februarie 2024 au scăzut cu 4,25 EUR/t, ajungând la 430,75 EUR/t. Rapița cu termenul limită din mai 2024 a scăzut cu 4,50 EUR/t, ajungând la 436,75 EUR/t.

Soia recuperează pierderile de preț cu 2% , la Chicago

Prețurile la soia și, într-o măsură mai mică, prețurile la porumb au început să crească din nou în această saptamana, pe Bursa din Chicago. Sosirea ploilor în Brazilia este foarte probabil să fie liniștitoare după săptămâni de secetă intensă dar, aceste vești par a fi insuficiente pentru a compensa deficitele de apă mai ales că este așteptată o revenire a vremii uscate și calde la începutul lunii decembrie.

Suprafețele de soia au fost deja abandonate în favoarea altor culturi. În același timp, cererea chineză rămâne intensă și beneficiază în mod direct de programele de export americane. Creșterea prețurilor la țiței (în anticiparea unei potențiale reduceri a producției de către membrii OPEC+) a oferit, de asemenea, sprijin întregului sector de biomotorină și etanol.

Inspecțiile săptămânale ale grâului (358 kt), porumbului (554 kt) și soia (1,61 kt) s-au înscris în limitele așteptărilor pieței, în timp ce USDA a raportat o nouă vânzare de 104 kt de porumb în Mexic.

La închiderea sesiunii pe Bursă de la Chicago, soia cu livrarea în ianuarie 2024 a urcat cu 27,0 c$/bushel, vânzându-se până la 13,67 USD/bushel.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: