BNR va lansa pentru comunitatea internaţională problematica tezaurului de la Moscova

BNR
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Banca Națională va lansa mai multe evenimente prin care dorește să reafirme că România are un drept de creanță deplin valabil din punct de vedere istoric și juridic asupra tezaurului său evacuat la Moscova. Proiectul pornește de la constatarea că în străinătate, chiar printre decidenții europeni, problema tezaurului românesc a rămas în mare parte necunoscută, de aceea, un prim pas va fi informarea membrilor Parlamentului European și aducerea acestei teme în atenția comunității internaționale. 

Banca Națională a României a pus consecvent în aplicare, începând din anul 1991, o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă și externă a problematicii tezaurului trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică, a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar pe această temă, derulat la sediul Băncii Centrale. El a adăugat că, în acest an, când se împlinesc 107 ani de la evacuarea spre Moscova a tezaurului României, BNR își propune să relanseze procesul de internaționalizare a problematicii legate de această temă.

Mugur Isărescu: Tezaurul BNR, tezaurul de aur evacuat la Moscova, depozitat într-o țară aliată, cu documentele de rigoare, cu acord internațional recunoscut și validat de istorie, rămâne singurul caz în care rezerva de aur monetar este încredințată cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului că va fi returnat oricând, la cererea proprietarului, pentru ca ulterior aceste obligații asumate, conform tuturor normelor și cutumelor internaționale, să nu fie respectate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: