Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi stabilă această coaliţie 

Sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că este ferm convins că va fi stabilă, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, această coaliţie şi chiar îşi doreşte, cu toate că vorbim de principalele partide concurente, să continue şi după 2024.

”Sunt ferm convins că va fi stabilă, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, această coaliţie şi chiar îmi doresc, cu toate că vorbim de principalele partide concurente, chiar îmi doresc să continuăm şi după 2024 şi cu o frecvenţă mai mică de a schimba miniştri şi prim-miniştri, fiindcă, între timp, am văzut şi noi calităţile şi defectele fiecăruia”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Forumul Dezvoltăm România.

”În anul 2024 nu vor fi măriri şi modificări de taxe, lucru convenit deja în coaliţie”, a precizat el.

”Cred că a fost una dintre cele mai aprinse discuţii, când am luat măsurile fiscale, acest procent de 1% pe cifra de afaceri, care cu certitudine va fi unul pentru anul 2024, până când nu ne vom asuma reforma fiscală”, a spus şeful Executivului. ”Marea mea provocare a fost dacă vom lua nişte măsuri pentru anul 2024 sau vom închide anul cu un deficit de aproape 7%, ceea ce automat, în martie, România ar fi intrat într-un blocaj în ceea ce priveşte fondurile europene. Acest lucru, cu certitudine s-ar fi întâmplat”, a mai spus premierul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: