Regele Willem-Alexander al Ţărilor de Jos a lansat, miercuri, un mesaj feminist distinct, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, îndemnându-le pe femei să nu încerce să-i imite pe bărbaţi în timp ce-şi lasă amprenta asupra lumii, transmite DPA.
Bărbaţii au făcut prea multe greşeli în ultimele mii de ani, a comentat monarhul în vârstă de 55 de ani de la Bratislava, în timpul unei vizite de stat în Slovacia, alături de soţia sa, regina Máxima.
În timp ce vorbea cu un grup de tineri despre egalitatea de gen, el le-a îndemnat pe femei să-şi folosească propriile talente şi să nu încerce să-i „copieze” pe bărbaţi, conform agenţiei de presă ANP, citată de DPA. Comunitatea modernă are nevoie de toate talentele unice, de diversitate şi de putere pentru a înflori, conform regelui olandez.
La el acasă, regele Willem-Alexander este înconjurat doar de femei: soţia lui, Máxima, 51 de ani şi fiicele Amalia, 19 ani, Alexia, 17 ani şi Ariane, 15 ani, aminteşte DPA.
Regina Máxima le-a încurajat pe tinerele slovace pe care le-a întâlnit să aibă încredere în ele.
La rândul ei, preşedinta slovacă Zuzana Caputová şi-a amintit de experienţele negative pe care le-a avut în politică ca femeie. „În timpul campaniei electorale a trebuit să mă confrunt cu remarci de genul că locul femeilor este în bucătărie, nu în politică. Este o lume a bărbaţilor. Dar eu cred că, chiar şi în politică, diversitatea este sănătoasă şi necesară”, a spus ea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News