Stabilirea de norme minime privind protecţia victimelor criminalităţii – discuție la reuniunea Consiliului JAI

Romeo Marian Ursu
Sursa foto: Facebook

Stabilirea unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii s-a aflat, luni, printre temele dezbătute la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, la care a participat şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, participă, luni, la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), desfăşurată la Bruxelles, Regatul Belgiei.

„Un punct important abordat în cadrul reuniunii Consiliului JAI a fost dezbaterea propunerii de modificare a Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului. Este necesară o actualizare a cadrului care să asigure o protecţie sporită victimelor infracţiunilor la nivelul UE şi, implicit, a victimelor din România”, se precizează în comunicat.

Sursa citată arată că unul dintre obiective este de a facilita accesul victimelor la despăgubiri/compensaţii.

„Propunerea prevede un set de măsuri pentru victime şi pentru victimele minore. Câteva exemple de măsuri sunt: instituirea unei linii de asistenţă telefonică pentru victime, acordarea de sprijin psihologic gratuit şi atât cât este necesar pentru victimele vulnerabile, instituirea dreptului de a fi însoţite de o altă persoană decât un avocat în etapa premergătoare procesului, crearea unor servicii de sprijinire specifice şi integrate pentru minorii victime în cadrul aceluiaşi sediu (modelul Barnahus)”, menţionează MJ.

În acest sens, afirmă Ministerul Justiţiei, primul subiect a vizat, în special, articolul din Directivă referitor la acordarea de despăgubiri/compensaţii victimelor de către stat.

„Prin acesta, se instituie obligaţia autorităţilor competente de a plăti despăgubirile/compensaţiile datorate victimei de autorul infracţiunii în avans, urmând ca acestea să se subroge ulterior victimei în raport cu autorul infracţiunii”, explică Ministerul.

Alina Gorghiu a precizat că victimele infracţiunilor trebuie să primească despăgubiri/compensaţii, însă, în acest proces, trebuie să se ţină cont de specificul fiecărui stat membru.

Oficialul român a menţionat că „în România, avem o procedură nouă prin care victimele infracţiunilor beneficiază prompt de un voucher care să le acopere cheltuielile imediate de hrană, cazare, uz personal, medicamente şi transport, materiale sanitare, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute. Suma se va suporta din bugetul Ministerului Justiţiei şi se va recupera ulterior de la agresor”.

Potrivit opiniilor exprimate de miniştrii justiţiei din UE, prezenţi la reuniunea Consiliului JAI, există un sprijin general şi puternic din partea statelor membre pentru protecţia victimelor, fie că acestea vor primi despăgubiri/compensaţii de la stat (care va recupera ulterior suma de la agresor), fie direct de la agresor, arată sursa menţionată.

Conform MJ, a doua modificare, dezbătută în cadrul lucrărilor Consiliului, vizează situaţia victimelor minore. Astfel, propunerea de directivă prevede integrarea într-un singur spaţiu a serviciilor de evaluare psihologică şi medicală, audiere şi protecţie a copiilor victime (modelul Barnahus).

Ministrul Justiţiei a afirmat că modelul Barnahus nu trebuie să fie o obligaţie în sistemele judiciare din UE. Statele trebuie să poată să îşi organizeze sistemul de justiţie cum consideră mai bine pentru a proteja copiii victime ale infracţiunilor.

„E un lucru bun că discutăm despre toate mijloacele de a-i face să se simtă în siguranţă peste tot în UE. Trebuie să acţionăm cât mai repede şi este bine că există această preocupare la nivelul UE. În România, există, la nivelul instanţelor, camere de audiere a minorilor. Avem astfel de spaţii în multe judeţe, precum Arad, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Mureş şi Bihor etc. şi mai sunt multe în curs de amenajare”, a subliniat Alina Gorghiu.

Dezbaterile generale pe tema propunerii de modificare a Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului vor constitui o bază a următoarelor negocieri purtate la nivelul Consiliului, menţionează MJ. AGERPRES.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: