Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marțea trecută, legea pensiilor, adoptată recent în Parlament. Astfel pensiile se vor mări, începând cu 1 ianuarie 2024.
Prima dată acestea vor crește pe 1 ianuarie cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei. iar apoi de la 1 septembrie, pensiile se vor majora în urma recalculării după noua formulă.
De altfel, până în 2035, ar urma să se egalizeze, treptat, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de an.
Proiectul de lege vizează crearea unui cadru legal pentru asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar prin instituirea unei formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, a unui mecanism de indexare a pensiilor clar şi corelat cu realităţile economice.
Amintim că pe 20 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege. Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 39 „contra” şi 17 abţineri.
Ministrul Muncii: Există bani de pensii!
Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, joi seara, în judeţul Maramureş, că Legea pensiilor este sustenabilă. Ministrul Muncii a subliniat că „există bani de pensii”.
„Noi am făcut o lege bună, sustenabilă. Impactul bugetar suplimentar este de 0,6%, se lucrează la Legea bugetului în acest moment, iar în anul 2024 vom avea două majorări ale pensiilor românilor, una de la 1 ianuarie, cealaltă ca urmare a recalculării. Tuturor pensionarilor le transmit să aibă încredere în noi, pentru că suntem responsabili, suntem serioşi.
Da, există bani de pensii! (…) Este un angajament al Guvernului României care în bugetul pentru anul 2024 prevede sursele pentru finanţarea noii legi a pensiilor care va genera creşterea pensiilor pentru toţi români”, a spus Simona Bucura-Oprescu într-o conferinţă susţinută în comuna Recea.
Ministrul Muncii a mai precizat că nu sunt luate în calcul noi creşteri de impozite anul viitor.
„Nu se iau în calcul creşteri de impozite (…), trebuie să ştiţi că este o chestiune care ţine de prioritizarea cheltuielilor publice pe care Guvernul le are. Pe de altă parte, Guvernul vine la pachet cu alte reforme. Unele dintre acestea ţin de partea de fiscalitate fiindcă este important ca în România să scadă evaziunea fiscală şi să crească colectarea, astfel încât să avem mai mulţi bani la buget, inclusiv pentru a finanţa cheltuielile care ţin de pensiile românilor”, a mai spus ministrul.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News