PIB-ul Românei s-a dublat de la intrarea în UE, dar populaţia activă nu s-a dublat

Europa UE
Sursa foto: Unsplash

Preşedintele Grupului de Lucru Piaţa Muncii, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Alex Milcev, a afirmat luni, la evenimentulk News.ro – FOCUS pe HR – Ediţia a II-a, că de la momentul aderării României la Uniunea Europeană, PIB-ul Românei s-a dublat, dar populaţia activă nu s-a dublat. El a mai precizat că deficitul de forţă de muncă este distribuit neuniform pe teritoriul ţării.

“De la momentul aderării la Uniunea Europeană, din 2007 până în 2022, PIB-ul României s-a dublat. Populaţia activă nu că nu s-a dublat, a scăzut. Cum s-a produs dublarea PIB-ului cu aproximativ acelaşi număr de angajaţi? A crescut şi productivitatea muncii”, a declarat Alex Milcev, la evenimentul News.ro.
El s-a referit şi la deficitul de forţă de muncă din ţara noastră.
“Acest deficit de forţă de muncă este neuniform distribuit pe teritoriul ţării. Nu e niciun secret desigur că zonele cele mai dezvoltate din ţară, unde s-au concentrat şi cele mai multe investiţii, atât străine cât şi autohtone, sunt cele care sunt afectate cel mai mult de acest deficit. Deci, 70% din deficitul de forţă de muncă este concentrat în zona Bucureşti-Ilfov, regiunea nord-vest şi vest”, a mai explicat Alex Milcev.
Deficitul forţei de muncă şi trendurile în HR sunt temele principale ale evenimentului televizat News.ro „Focus pe HR” – ediţia a II-a.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: