Ceasuri cu diamante, sculpturi din bronz sau papuci din piele de crocodil. Sunt printre cele mai vânate cadouri de Crăciun.
Nu la noi, ci în Beverly Hills, Statele Unite. Mai mult, antreprenorii se așteaptă ca vânzările să crească în acest an la categoria „produse de lux”. Pentru unii, bucuria sărbătorilor de iarnă se măsoară în cadourile pe care le primesc – cât mai multe și cât mai luxoase. Potrivit Federației Naționale a Retailerilor din Statele Unite, vânzările de obiecte de lux au crescut.
Todd Johnson, președintele și CEO al Camerei de Comerț Beverly Hills:
„Cifrele arată bine. Se estimează că vânzările în 2023 vor fi cu aproximativ trei până la patru procente mai mari decât cele din 2022. În total se vor cheltui între 9,5 și 9,6 miliarde de dolari”.
Produsele de lux sunt considerate investiții – susțin unii comercianți de pe faimoasa stradă Rodeo Drive din Beverly Hills. Accesoriile cu diamante rămân în topul căutărilor. Spre exemplu, curelele costă peste 100.000 de dolari bucata. Este printre cele mai ieftine obiecte. Un inel cu rubin de Birmania se vinde cu 4,9 milioane de dolari, în timp ce un altul – cu un diamant de 25 de karate, de o claritate remarcabilă, ajunge la 5,5 milioane de dolari.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News