Europarlamentarul Cristian Bușoi a participat la cel de-al 16-lea Forum european al energiei nucleare (ENEF 2023), care se desfășoară la Bratislava.
El s-a declarat bucuros să fie pe scenă la sesiunea de deschidere împreună cu comisarul european pentru Energie, Kadri Simpson, și ministrul Energiei din Franța, Agnes Pannier-Runacher, la eveniment participând și premierul Slovaciei, Robert Fico.
„Evenimentul este organizat de Comisia Europeană în colaborare cu Guvernul Slovaciei și reprezintă un bun prilej pentru o discuţie amplă asupra oportunităţilor şi riscurilor energiei nucleare, în special asupra rolului energiei nucleare în cadrul Strategiei Energetice a Uniunii Europene.
Am fost invitat la ENEF 2023 în calitate de președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
Bușoi precizează că aceasta a fost ocazia perfectă pentru a reafirma interesul Comisiei ITRE pentru energia nucleară și găsirea celor mai bune soluții pentru ca acele țări care folosesc acest tip de energie, cum este și România, să dezvolte în continuare, în deplină siguranță, capacități de producție de electricitate din energie nucleară.
Energia nucleară are, alături de energia eoliană, solară, geotermală un rol esențial în tranziția energetică și securitatea energetică a Uniunii Europene.
„Foarte important, energia nucleară este al doilea pilon al sistemelor de energetice europene ale viitorului. România, prin Nuclearelectrica intenționează să dezvolte două noi capacități de energie nucleară, în parteneriat cu Statele Unite ale Americii, dar și cu state ale UE.
Suntem una dintre primele țări europene care au un proiect de reactoare modulare, o soluție tehnologică extrem de interesantă și foarte importantă pentru viitor.
Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții pentru a ajuta țările care doresc să-și dezvolte capacitățile de energie nucleară.
Este necesar să reducem la maximum dependența de combustibili și materiile prime din Rusia pentru facilitățile nucleare din țările europene.
România NU este în această situație pentru că își produce singură necesarul, dar și noi avem nevoie de susținere pentru a găsi soluții mai bune, soluții durabile pentru neutralizarea deșeurilor nucleare”, a arătat Bușoi, președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News