Un șofer din Cluj a avut parte de un șoc când a dat, în trafic, peste un dromader. Mamiferul, de aproape 2 metri înălțime, se oprise pe carosabil și privea liniștit în jur. Imaginile au fost publicate pe TikTok, unde au stârnit amuzamentul internauților. „Este de la noi din curte. O lăsăm afară cât vrea. Câteodată ajunge până în Calea Turzii”, au declarat proprietarii animalului pentru Știri de Cluj.
Întâmplarea a avut loc zilele acestea, pe drumul dintre Cluj-Napoca și Feleacu. Șoferul a avut parte de un șoc când a dat nas în nas cu un dromader.
„De când avem cămile la Cluj?”, este întrebarea care însoțește clipul de 10 secunde, publicat pe TikTok.
În nici 24 de ore, postarea a strâns mii de aprecieri, dar și zeci de comentarii:
„E normal să fie și cămile, dacă prețurile sunt ca în Dubai!”, a scris cineva. „E dromader, nu cămilă!”, a comentat altcineva.
Mamiferul, scriu jurnaliștii de la Știri de Cluj, aparține unui resort turistic din zonă și, potrivit rețelelor sociale, se numește Iris.
„Este de la noi din curte. Am adus-o, acum doi ani, din Austria, de la un circ unde fusese abandonată. Are grajdul ei, împreună cu caii, dar o mai lăsăm liberă prin curte. O lăsăm prin livadă, dar acuma cum nu mai are ce mânca acolo și vine să mănânce frunzele de la pomii ornamentali. O lăsăm afară cât vrea. Dacă îi este frig, merge în grajd. Ne mai sună vecinii, la unul i-a stricat o poartă. Câteodată ajunge până în Calea Turzii”, au declarat reprezentanții complexului turistic.
Potrivit Wikipedia, dromaderul este un mamifer rumegător din famila Camelidae. Este un animal de povară puțin pretențios, rezistent la sete și căldurile tropicale, fiind folosit la transportul în caravane prin regiuni de deșert. La maturitate, poate ajunge să măsoare până la 2 metri înălțime, respectiv 600 de kilograme și trăiește aproximativ 40 de ani.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News