Braşov: Sute de proprietari de clădiri riscă să plătească impozite cu până la 500% mai mari

cladiri-degradate-brasov

Sute de proprietari de imobile sau terenuri situate în municipiul Braşov riscă să plătească impozite majorate din cauză că nu au renovat faţadele clădirilor sau nu îngrijesc terenurile, deşi au avut posibilitatea de a accesa un program al Primăriei care asigură plata parţială pentru astfel de renovări. Procentul cu care se majorează impozitul va fi stabilit, pentru fiecare imobil, în funcţie de starea de degradare a acestuia, într-o şedinţă a Consiliului Local Braşov care va avea loc săptămâna aceasta.

”În şedinţa de joi, 21 decembrie, Consiliul Local va dezbate 385 de proiecte de hotărâre care vizează supraimpozitarea clădirilor şi terenurilor pe care proprietarii nu le îngrijesc şi nici nu au dat curs somaţiilor municipalităţii de a efectua lucrările necesare. Astfel, în funcţie de starea de degradare a acestor imobile, proprietarii vor plăti impozite majorate între 50% şi 500%, începând cu 1 ianuarie 2024. Propunerea de creştere a impozitului vine în contextul în care proprietarii din Braşov au posibilitatea să efectueze reparaţiile necesare ale clădirilor pe care le deţin printr-o procedură simplificată, iar o parte dintre cheltuieli pot fi suportate de la bugetul local, prin programul de finanţare al Primăriei Braşov, derulat prin intermediul Fundaţiei Monumentelor Istorice”, anunţă, marţi, Primăria municipiului Braşov.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: