Un bărbat din judeţul Călăraşi a sunat la numărul pentru apeluri de urgenţă 112, anunţând că în zona în care a fost amenajat târgul de Crăciun din municipiul Călăraşi se află o bombă. Ulterior, bărbatul a sunat din nou, spunând că a fost vorba despre o glumă. El a fost identificat şi amendat.
Potrivit datelor furnizate sâmbătă de Poliţia judeţeană Călăraşi, un prim apel la 112 a fost primit vineri, la ora 20:20, când un bărbat a anunţat că în incinta târgului de Crăciun din Călăraşi a fost amplasată o bombă, la scurt timp, apelantul a revenit, anunţând că a fost vorba despre o glumă.
Bărbatul care a sunat a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi, notează news.ro.
„Cel în cauză a fost sancţionat conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă, cu amendă în valoare de 4.000 de lei”, informează Inspectoratul de Poliţie Călăraşi.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









