România marchează zilele acestea 34 de ani de la Revoluția Română. Pe 20 decembrie, Timișoara, locul din care au început mișcările anticomuniste, devenea primul oraș din țară eliberat de sub regimul dictatorial al soților Ceaușescu. Invitatul Marinelei Angheluș la „Puterea Știrilor”, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, ne reamintește ceea ce a fost Revoluția din 1989, trăită în stradă, încă din primele momente, sub balconul lui Ceaușescu, și până la tot ceea ce a însemnat pentru Asociația 21 decembrie, lupta dusă până la CEDO în dosarul Revoluției.
„Nu mai departe din urmă cu 30 de ani, când după 22 decembrie, printr-o lovitură dată revoluției, o grupare prosovietică rusească preia puterea în România, dând o lovitură revoluție autenticilor evoluționari care practic erau la putere. După 22 decembrie 22 decembrie ora 12:08 când dictatorul este alungat, pleacă de pe sediul Comitetului central alungat cu elicopterul și revoluționari ocupă principalele puncte de comandă și respectiv de putere ale Partidului Comunist sediul Comitetului central, cele două instituții de comunicare în masă, că doar două aveam asta pentru generația mai tânără, să înțeleagă aveam o televiziune și un radio. Sunt ocupate tot de revoluționari, județenele de partid, adică centrele Partidului Comunist din județe, ocupate de revoluționare. Și atunci, în perioada 12:08 și până undeva în jurul orelor 18. 30, avem o Românie descătușată după 45 de ani de comunism”.
Peste 100.000 de persoane au ocupat în această zi Piața Operei și au scandat sloganuri antiguvernamentale, iar militarii au fost retrași în cazărmi. 20 decembrie a fost și ziua în care Nicolae Ceaușescu s-a întors din vizita de lucru din Iran, iar luptele de stradă extrem de violente dintre protestatari și armată aveau să se mute din Timișoara în Capitală și în restul marilor orașe din țară
„O Românie ieșită în stradă, fericită, bucuroasă, scandând libertate nu mai vrea nici sus, nici jos. Dacă noi am scandat jos, cei de la sat n-au apucat să scandeze, doar s-au bucurat de libertatea pe care am reușit să le-o redăm după atâta timp, sigur cu sacrificiu a peste 1200 de de de morți și câteva mii de răniți și la fel, câteva mii de reținuți.
Practic am aflat de evenimente în noaptea de 16 spre 17/12/1989. Alăturarea mea alăturarea mea la proteste a început în ziua de 21 decembrie. Mă aflam la în fața magazinului Victoria la ora 12 fără ceva și s-a spart mitingul lu Ceaușescu. In Piața Palatului, în Piața Comitetului Central, de atunci era o manifestație, spun unii, de 100.000 alții de 70.000 de oameni, pe care Ceaușescu o comandase pentru susținerea lui și înfierarea ceea ce s-a întâmplat la Timișoara”.
Cum s-au petrecut lucrurile, detaliat, in viziunea președintelui Asociației 21 Decembrie
„Acel miting (unii spun că fost o petardă, că a fost o frecvență care s-a dat la stația de sonorizare din piață în momentul în care Ceaușescu vorbea) dar, părerea mea este că un grup de timișoreni a venit în acea noapte în București, disperați că nu se mișcă țara. S-au hotărât la un moment dat ca unii să plece la Cluj, alții să plece la Brașov, alții să plece la București. Au venit în acea dimineață, după ce au ajuns din Gara de Nord, au venit în Cișmigiu și după ce a început mitingul, au venit undeva în colț la Calea Victoriei cu Ateneul și de aici a pornit valul. El s-a rostogolit pe Calea Victoriei.
Totul era ocupat de la Ateneul Român, Palatul Regal, parcul cu statuia lui Iuliu Maniu. Valul a venit pe Calea Victoriei, iar cei mai mulți dintre ei au plecat spre Cișmigiu. Pe Calea Victoriei, într-o direcție sau alta, aruncau tot ceea ce aveau în mâini (și nu prea era participant care să nu aibă un tablou cu tovarășa, o lozincă, un steag). Ceva aveau in mâini, iar, cel puțin în Piața Universității aveam circulație oprită. Pentru că de îndată ce a început busculada, Securitatea și armata au avut grijă să creeze cordoane care să nu mai permită celor din Bulevardul Bălcescu sau dinspre Romană sau dinspre Cișmigiu să mai pătrundă spre Sala Palatului. Oricum in zona Sala Palatului, nu se mai circula. Noi n-am pus piciorul acolo deoarece de ani de zile era închisă circulația în această piață pentru protecția tovarășului”.
Constrângerile din anii mai ales 80-90 au fost au fost urâte de tot!
„Lipsa de încredere a lui Ceaușescu se pierdea pe zi ce trece. Din ce se temea mai tare, din aia ajungea la mai multe constrângeri, mai mulți securiști, mai multă lume urmărită. Celălalt segment, intre colțul bibliotecii și clădirea aflată în fața Comitetului Central, pe bucata aceea au rămas undeva în jur de 20.000 de tovarăși care au continuat mitinguri și care au scandat în continuare Ceaușescu, PCR și Ceaușescu le vorbea. E o chestiune pe care puțină lume o știe”.
Manifestanții nu erau participanții la mitingul lui Ceaușescu, ci cu totul alții
„Unii participanți au creat confuzie si transmiteau din ca s-a spart mitingul lui Ceaușescu și astfel, oamenii au fugit acasă. Eu fac cu cine vrea un pariu că de la mitingul lui Ceaușescu din Piața Victoriei nu știu dacă au manifestat 10 persoane, dar nu atunci, poate după-masă dupa ce au plecat acasă și s-a întors. Noi eram cu totul si cu totul alții.
În timp ce noi scandam „Jos Ceaușescu”, „Jos și Cizmaru”,” Timișoara”. Dar, la 12 și câteva minute în față la Intercontinental, la trecerea de pietoni, (pentru că deja au apărut cordoanele cu de armată, cu scuturi și erau trei cordoane practic care ne-au blocat calea pe Bălcescu) și noi, în fața acestor forțe de represiune, am început să scandăm. Timișoara, , drept dovadă că acești oameni, acești timișoreni, au ajuns aici.
Eu n-am întâlnit unul din acei băieți, să-i fi văzut prin București. Îți rămân, la asemenea intensitate, rămân niște fizionomii în minte. Eram 25-35 de oameni. Ne-au reprimat, ne-au respins până la Universitate, după care noi am luat-o prin față pe la Universitate, încercând să intrăm pe Academiei. Acolo era un alt cordon cu niște ofițeri ( eu susțin că au fost de la UZLA, pentru că aveau o ținută pe care noi nu o văzusem de fapt) care blocau colțul Universității, Biblioteca Eminescu .
Aici a avut loc o altercație, s-a adunat mai multă lume. Lumea circula pe ambele trotuare și noi am rugat, cred că preț de vreo 2h „ Veniți cu noi, haideți, îndrăzniți, coborâți și voi de pe trotuar”. Aici s-au adunat și ne-am înmulțit foarte repede pentru că au blocat și trotuar și atunci au rămas oamenii acolo, fie că erau la protest, fie că nu erau la protest.
În momentul în care am ajuns la Intercontinental, m-am oprit la bordură și am zis dacă pun piciorul, nu mai e loc de întors. Cred că a fost cel mai lung pas sau decizia de a face un pas din viața mea. Dar am stat și am gândit efectiv nu mai loc de întors, ori, ori și am decis în final să pun piciorul pe caldarâm”.
Execuția soților Ceaușescu din ziua de Crăciun avea să pună capăt deceniilor de dictatură comunistă . De atunci, nimeni nu a fost găsit vinovat în fața justiției de uciderea luptătorilor anticomuniști. După ani de tergiversări, abia în octombrie anul acesta dosarul Revoluției a ajuns într-o nouă etapă.
„Asociația 21 decembrie a reușit oprirea prescrierii crimelor din perioada 1945-1991. Ne aflăm în anul 1990. Bătrânii deținuți politici intreprind o acțiune judecătorească, o solicitare către Curtea Supremă pentru a stabili, care este data la care încep prescrierea crimelor din perioada regimului comunist 45-89, un lucru la zi care trebuia făcut din punctul lor de vedere și al nostru, Și Curtea Supremă a spus 24/12/1989. Deci din acel moment curge prescriere în crime lor din perioada comunistă. Orice om ucis în 50, în 45, în 62, în 85 începea prescriere a crimei de atunci.
Asociația 21 decembrie reușește să oprească prescrierea în dosarul Revoluției 07/12/2004
„În acea toamnă, o discuție dură cu generalul Joarsă, șeful Parchetelor Militare de atunci, moment în care omul cedează și da o împuternicire, generalul Voinea, care in aceeași zi dispune reluarea cercetărilor și punerea sub urmărire a aproximativ 40 și ceva de personaje care au instigat la diversiune și care au participat și unii chiar coordonat diversiunea de după 22 decembrie, cat și cei care au acționat în 17 decembrie sau în 21 decembrie în București, în întreaga țară și oprim prescrierea. Ce câștigăm? Câștigăm 7,5 ani- termenul special de prescriere a legii. Dacă în acești 15 ani se întreprind alte acțiuni juridice, se ajunge la termenul special de prescriere de 22 de ani si jumătate.”
Doar doi torționari comuniști au fost condamnați în România după Revoluție: Ioan Ficior și Alexandru Vișinescu. Ambii au murit în închisoare, după ce au efectuat împreună doar 4 ani și 3 luni din cei 40 de ani la cât au fost condamnați.
„Până în 2012, în vară, nu se mai prescriu nici crimele din perioada revoluției și nici crimele din dosarul comunismului, pentru că încep și acolo cercetări. Vedeți dosarul Ficior-Vișinescu, vedeți dosarul Ursu, primul dosar Ursu în care a fost condamnat Marian Clită, practic autorul fizic al uciderii lui.”
Cine vrea să închidă dosarul Ficior-Vișinescu?
„Toți, cu mici excepții, și cu un colonel Stănică, care era spaima poliției în anii lui Ceaușescu. Deci acești doi oameni au fost condamnați și iată că se salvează și dosarele comunismului. Câștigăm și acolo 7,5 ani. Între timp, noi demarăm acțiunea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului si câștigam in 2011 si deja se conturează crime împotriva umanității, si devin imprescriptibile. Nu aveam încă o decizie foarte clară pe imprescriptibilitate”.
Greva foamei, legea imprescriptibilității crimei si CEDO
„In noiembrie 2011 fac a 3-a greva foamei. Deja făcusem două și câștigasem la CEDO. Obținusem documentele. Așadar, in noiembrie 2011 intru în greva foamei și în a 100-a zi de grevă a foamei se votează în Parlament legea imprescriptibilității crimei. Iată că în România nu se mai prescrie crima. Eu cred că este cea mai Dumnezeiască lege pentru că mai grav decât omorul nu știu sa existe altceva. Legea română spune că nu se mai prescriu crimele, iar în 2014 survine decizia Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului unde se stabilește clar că în perioada decembrie 1989- iunie 1990 au fost crime împotriva umanității, lucru valabil și în mineriada din nouă 1991, când au murit cei doi tineri Creiniceanu și Frumușeanu.
Astăzi crimele nu se prescriu, dosarele pleacă la instanță, vin de la instanță, le clasează, procurorii le redeschid. Vorbim despre complicitate acestor indivizi. Dacă în anii 90 Victor Stănculescu era condamnat la 15 ani pentru acțiunile de la Timișoara (deci nu mai vorbim că n-a fost vinovat Victor Stănculescu), astăzi, unii încearcă să-l scoată erou, marele erou Victor Stănculescu, care a retras armata după 22 decembrie, în cazărmi!!! Cred că avem peste 25 de decizii CEDO în acest moment. Ultima a venit săptămâna trecută, cu nouă condamnări. Statul român este obligat să plătească o anumită sumă de bani pentru tergiversarea de 30 de ani, a acestor crime. Doi dintre ei sunt copii care au rămas fără tata si pe atunci aveau unul șase luni și altul, 2 ani”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
