ANUNȚ Prima șosea de mare viteză din România în care Guvernul nu joacă un rol principal

autostradă
Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Licitația pentru execuția lucrărilor de construire a celor 140 kilometri ai drumului expres Oradea – Arad va fi lansată în a doua jumătate a lunii ianuariÎe, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Șoseaua, construită de autoritățile locale din Bihor și Arad finanțată cu fonduri UE, va trebui să fie finalizată în termen de doi ani, arată Bihoreanul.

Liber la drum. În ultima sa ședință din acest an, Guvernul a adoptat, joi, ultima Hotărâre referitoare la DX Oradea – Arad, pentru „declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național Drum Expres Arad – Oradea, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național”.

Actul normativ a fost publicat și a intrat în vigoare vineri, la o lună după o altă HG, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, potrivit cărora șoseaua va avea o lungime totală de 140 km, cu tot cu ramificații, și va costa 11,729 miliarde lei, echivalentul a aproape 2,6 miliarde euro, din care 10,083 miliarde lei (peste 2,24 miliarde euro) lucrările de construcții propriu zise, diferența urmând să acopere inclusiv despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri.

La licitație. Odată cu adoptarea HG privind exproprierile și realizarea documentației tehnice se încheie partea de proiectare și de avizare premergătoare celei de execuție.

„Asta înseamnă că avem un proiect tehnic cu toate avizele necesare. Urmează ca în 30 de zile să se emită deciziile de expropriere, după care vom primi autorizația de construire. În paralel, în primele zile ale lunii ianuarie vom preda CNAIR toată documentația și în prima jumătate a lunii se va decide modalitatea de realizare a implementării proiectului, cine va face licitația, CNAIR sau cele patru administrații publice locale”, a declarat BIHOREANULUI, vineri, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, care împreună cu CJ Arad și cu primăriile Oradea și Arad și-au asumat realizarea acestei șosele, al cărei proiect fusese abandonat de fosta CNADNR în urmă cu mai mult de un deceniu, din lipsă de bani.

„Estimez că în a doua jumătate a lunii ianuarie va porni licitația pentru selectarea constructorilor care să execute lucrările. Acestea vor trebui finalizate în 2 ani”, a adăugat Bolojan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: