Afacerile lui Trump au beneficiat de cel puţin 7,8 milioane de dolari de la guverne străine

Sursa foto: Flickr

Companiile şi afacerile legate de fostul preşedinte republican al SUA Donald Trump au beneficiat de cel puţin 7,8 milioane de dolari ca plăţi externe din 20 de ţări, între care China şi Arabia Saudită, în timpul celor patru ani petrecuţi de acesta la Casa Albă, au stabilit membrii democraţi ai unei comisii de supraveghere din Congres, potrivit unui raport dat publicităţii joi.

Democraţii din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor din SUA au declarat că plăţile, detaliate în raportul de 156 de pagini, sunt probabil doar o parte din fondurile străine care i-au fost vărsate lui Trump şi familiei sale în timpul administraţiei sale din 2017-2021.

Ţări precum China şi Arabia Saudită au cheltuit 7,8 milioane de dolari, „adesea cu mare dare de mână”, la proprietăţile lui Trump, potrivit raportului democraţilor din Camera Reprezentanţilor, relatează The Guardian.

Donald Trump a încălcat „în mod repetat şi deliberat” Constituţia SUA „permiţând ca firmele sale să accepte milioane de dolari de la unele dintre cele mai corupte ţări de pe Pământ”, printre care se numără în mod proeminent China, a acuzat joi cel mai important democrat din comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor, Jamie Raskin, dezvăluind raportul de 156 de pagini pe această temă.

Astfel de ţări au cheltuit – „adesea generos”, se arată în raport – pe apartamente şi cazări la proprietăţile deţinute de imperiul de afaceri al lui Trump, „îmbogăţindu-l astfel personal pe preşedintele Trump în timp ce acesta lua decizii de politică externă legate de agendele lor politice, cu ramificaţii de mare anvergură pentru Statele Unite”.

Patru afaceri deţinute de grupul familiei Trump au primit în total plăţi de cel puţin 7,8 milioane de dolari din 20 de ţări în timpul celor patru ani petrecuţi de acesta la Casa Albă, se arată în raport.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: