Ciclonul polar a ajuns în România. Vremea se schimbă radical, iar temperaturile scad până la minus 18-20 de grade

Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Vremea se schimbă radical. Ciclonul polar, care a adus fenomene extreme în nordul Europei, a ajuns și în România. Va cuprinde toată țara la începutul săptămânii, aduce ger și ninsori în toate regiunile. Cele mai scăzute temperaturi sunt aşteptate marți și miercuri dimineața.

Astăzi, vremea se va răci semnificativ în nord-est, unde vor fi doar 2-3 grade, dar în rest va fi foarte cald. Maxima va atinge 16 grade în sud-estul extrem. În jumătatea de nord a Moldovei și la munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, iar în restul țării va ploua. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. Vântul va sufla cu 65 km/h în est și sud-est și va amplifica senzația de frig.

În București avem parte de încă o zi foarte caldă, cu temperaturi de 14 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări.

La munte se face foarte frig ziua. Dimineața și noaptea va fi ger, va ninge pe arii extinse și se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor trece de 20 l/mp.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a spus la Digi24 că în acest moment temperaturile sunt mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, dar că vremea se va răci brusc. De altfel, pentru toată partea de est a țării a fost emis un cod galben de intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: