UPDATE Revolta se extinde în toată ţara. Lider fermieri: Protestul continuă

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE, ORA 18.41

Fermierii și transportatorii au blocat mai multe vămi din țară. S-a întâmplat la Nădlac, vama Siret și cea de la Albița, acolo unde protestatarii s-au strâns în număr mare și nu au mai lăsat pe nimeni să treacă.

Pe drumul care duce spre Vama Siret sunt circa 200 de utilaje venite atât din județul Suceava, cât și din județul Botoșani. Fermierii au blocat temporar drumul.

Acum se circulă doar pe un singur sens, însă fermierii sunt hotărâți să rămână aici până când vor veni din partea autorităților reprezentanți care să îi asculte și să discute cu ei.

Fermierii şi protestatarii sunt hotărâți să continue protestul, iar dacă va fi nevoie, vor continua acea deplasare de doi până la 5km astfel încât să bulverseze tot traficul.

Blocaje au fost și în vămile Nădlac, în județul Arad. Acolo s-au adunat circa 60 de utilaje, iar în vama Albiţa au fost circa 200 de fermieri care au spus că și în cursul zilei de mâine vor reveni și vor bloca inclusiv intersecția de la Crasna, un mod rutier important către vama Albița.

Intrarea municipiul Suceava este blocată de o coloană de zeci de tractoare. Jandarmeria a instituit un blocaj pentru a nu le permite intrarea acestora în municipiu. În Suceava, mașini ale Jandarmeriei au instituit baraje în două zone pentru a nu permite utilajelor agricole și tirurilor să intre pe străzile municipiului.

La Craiova, sute de tractoare și camioane au blocat intrarea în oraș și drumurile spre vămile din Calafat și Bechet.

Peste 100 de tiruri și tractoare ale transportatorilor și fermierilor din Tulcea au pornit în marș și în județul Constanța.

Aceștia au fost escortați de mai multe echipaje de poliție până la intrarea în Constanța, unde li s-a spus că trebuie să se întoarcă, altfel vor fi amendați.

Ei încercau să ajungă, simbolic, până în portul Constanța pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că guvernanții nu le iau în seamă revendicările.

Și fermierii din Mehedinți s-au alăturat protestului organizat la nivel național. Aceștia au condus cu viteză mică pe DN6, între localitățile Simian și Balota, un drum destul de aglomerat.

UPDATE, ORA 16.59

Unul dintre liderul fermierilor, Dănuţ Andruş a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Agriculturii Florin Barbu, că mai multe solicitări au fost acceptate, printre care şi amânarea ratelor, explicând că este vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă care se află la avizare şi despre care a primit promisiuni că va fi aprobată în următoarea şedinţă de Guvern. El a adăugat că protestele probabil vor continua deoarece mai sunt revendicări care ţin de alte ministere. Florin Barbu a precizat că, din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, protestul este închis.

Dănuţ Andruş a declarat sâmbătă că ministrul Agriculturii şi-a asumat mai multe măsuri care fuseseră solicitate de protestatari.

Printre solicitări s-a aflat şi măsura amânării ratelor, Andruş explicând că este vorba de “acea ordonanţă de urgenţă care se află la avizare în Consiliul Concurenţei cu promisiunea că este trecută în proxima şedinţă de guvern”.

O altă măsură se referă la compensarea în cuantum de 100 de euro la hectare pentru culturil din toamna anului 2022, notează news.ro.

“Măsura a treia este vorba de măsura compensării în cuantum de 100 de euro la hectar pentru culturile din toamna anului 2022, ca termen s-a convenit până la data de 15 februarie, plata urmând a se efectua până la data de 31 mai. Aici ne referim şi la măsura acordării de 100 de euro UMV pe vaca de carne şi metiş, măsura acordării a 100 de euro Uvm de porc şi măsura acordării a 100 de euro UVM de pasăre”, a mai explicat fermierul.

De asemenea, el a mai afirmat că până la la data de 31 ianuarie se aşteaptă procesele verbale de calamităţi aferente anului 2023 la minister şi va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de seceta din 2023.

Întrebat dacă protestele vor înceta, Dănuţ Andruş a răspuns:

“Cred că trebuie să ne consultăm. Cred că protestele vor continua, dar nu din cauza Ministerului Agriculturii. Noi vom protesta în continuare. Ministerul Agriculturii este primul minister care şi-a asumat aceste măsuri cu termen cert. Sperăm că până miercuri, până la şedinţa de Guvern şi celelalte ministere să ia exemplu şi să-şi asume măsurile pe care le semnalăm pentru a fi rezolvate. Protestul continuă, dar în privinţa ministerului Agriculturii avem un document asumat”, a declarat fermierul.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre câteva proiecte pentru sprijinul agricultorilor.

“Ministerul Agriculturii are 2% din PIB-ul României. Sunt foarte multe programe, foarte multe proiecte pe care le avem în implementare, pe lângă subvenţiile, granturile pe care le dăm fermierilor români pentru a-i scoate din dificultate, avem partea de dezvoltare a Ministerului Agriculturii, vorbim aici de ferme de reproducţie în sectorul suin, în sectorul apicol, foarte mulţi bani pe cele două măsuri foarte importante pentru România şi Guvernul României, un miliard de euro pentru investalim, procesare în România pentru că ne dorim foarte mult să procesăm materia primă şi să nu mai exportăm materie primă şi partea de independenţă energetică în ferme, un grant de 100%  fără cofinanţare prin care fermierii pot să îşi achiziţioneze instalaţiile de eoliene,cât şi de energie regenerabilă pentru a aduce costurile cu energie cât mai mici în fermele din România”, a explicat ministrul Agriculturii.

El consideră că acest proiect este încheiat.

“Din punct de vedere al Ministerului Agriculturii protestul este închis”, a transmis Florin Barbu.

UPDATE, ORA 15.15

Având în vedere faptul că, la finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii, delegaţia transportatorilor şi fermierilor protestatari a transmis reprezentanţilor Guvernului că nu este pregătită să continue întâlnirile conform calendarului transmis în cursul dimineţii, discuţiile cu ministerele de resort/ autorităţile competente au fost reprogramate astfel: sâmbătă, ora 18.00 cu Ministerul Transporturilor, ora 20.00 cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi duminică, de la ora 11.00, cu Ministerul Finanţelor.

UPDATE, ORA 14.46

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români a înaintat o listă de revendicări Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernului României pentru rezolvarea crizei financiare a fermierilor şi redobândirea competitivităţii fermelor româneşti. Fermierii români au nevoie de un plan de salvare şi stabilitate financiară, în parteneriat cu Executivul. Ei reafirmă importanţa consolidării comunicării şi cooperării Guvernului şi MADR cu parteneri sociali, reprezentanţi ai intereselor fermierilor, în scopul identificării acţiunilor şi resurselor aferente gestionării eficiente a crizelor multiple, externe sectorului agroalimentar, cu care se confruntă agricultura românească.

„Parteneriatul Guvern – Sector Privat – Mediu Asociativ este dator să stabilească acum, de comun acord, un plan de acţiune pentru rezolvarea dificultăţilor economico-financiare actuale grave şi urgente ale fermierilor, să fundamenteze şi să operaţionalizeze programe sistemice, care să urmărească interesele şi priorităţile României în dezvoltarea agriculturii pe termen lung: gestiunea impactului schimbărilor climatice prin modernizarea şi extinderea infrastructurii de irigaţii şi desecare-drenaj; extinderea Agriculturii 4.0; diversificarea şi creşterea valorii adăugate; susţinerea agriculturii sustenabile; sprijinirea tinerilor şi a inovaţiei; stimularea investiţiilor pentru a reduce importurile şi a creşte exporturile cu valoare adăugată ridicată”, precizează comunicatul de presă al Clubului Fermierilor Români.

Propunerile sintetizate de revendicări solicitate de către Clubul Fermierilor Români reprezintă o parte a unui Plan de acţiune integrat de gestiune a crizei economico-financiare cu care se confruntă fermierii români, prin impactul cumulat al efectelor războiului din Ucraina, secetei din ultimii ani, volatilităţii preţurilor la inputuri şi diminuării ofertei comerciale aferente cerealelor şi oleaginoaselor autohtone:

„1. Acordarea subvenţiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).

2. Compensarea pierderilor fermierilor afectaţi de perturbarea majoră a pieţei cerealelor, cauzată de importul cerealelor ieftine din Ucraina, care nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară, dar şi de tranzitul cerealelor şi oleaginoaselor ucrainene: minim 60 euro/tonă comercializată, prin acordarea unui ajutor de stat, conform cadrului de ajutor de stat adoptat de Comisia Europeană care permite ca statele membre să acorde până la 280.000 Euro/fermă şi până la 2,5 milioane EURO/IMM din industria agroalimentară. Evidenţiem diferenţa între preţurile bursiere şi cele oferite fermierilor români de traderi în Portul Constanţa.

3. Oferirea unor subvenţii aferente pierderilor cauzate de volatilitatea preţurilor de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor în anul agricol 2023 – 3 euro/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024.

4. Oferirea unor linii de creditare avantajoase antreprenorilor din agricultură cu garanţii guvernamentale, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activităţii în anul curent – lansarea operaţională a Creditului Agricol şi Creditul Fermierului.

5. Continuarea programelor AGRO IMM INVEST şi RURAL INVEST prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare.

6. Plata cheltuielilor privind compensarea parţială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafeţelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023. Bugetarea integrală a plăţilor parţiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole (în prezent:  alocări realizate de ANIF  în limita fondurilor disponibile).

7. Echivalarea categoriei B cu TR şi a categoriei B1 cu TR1, indiferent de masa maximă autorizată a utilajului agricol.

8. Adoptarea unor decizii, la nivel naţional (caz de forţă majoră) şi european privind derogarea de la aplicarea Gaec 7 şi 8 pentru anul curent, şi oferirea unui răspuns cert fermierilor români până la finalul lunii ianuarie – doar astfel aceştia îşi mai pot realiza o prognoză în privinţa gestionării eficiente a culturilor agricole pentru anul 2024.

9. Sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă pentru pierderile suferite aferente producţiei şi valorificării cerealelor şi oleaginoaselor pentru culturile de toamnă 2022, prin acordarea unui ajutor de stat, având la bază cadrul temporar Ucraina în valoare de 100 EURO/ hectar.

10. Asigurarea unei competiţii corecte pe piaţa comună europeană (inclusiv statele aflate într-un proces de aderare la UE) în ceea ce priveşte importul produselor agroalimentare care prezintă standarde neconforme regulamentelor europene privind agricultura, mediul şi sănătatea consumatorilor europeni.

11. Stabilirea unei scheme de microcreditare care să permită accesul facil şi rapid a fermierilor români la surse financiare atât de necesare afacerilor agricole de dimensiuni mici şi medii, în vederea evitării renunţării la activitatea desfăşurată.

12. Protejarea pieţei interne prin efectuarea de controale sistematice pentru verificarea  regimului vamal şi respectarea cerinţelor UE. Multe produse ucrainene îşi schimbă originea în Rep. Moldova şi Bulgaria, iar apoi sunt comercializate pe teritoriul României.

13. Revizuirea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte taxarea companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 mil. euro, precum şi a instituţiilor bancare. Solicităm identificarea unei soluţii optime prin care sectorul agroalimentar să fie exceptat, deoarece în mod firesc cei 1% deduşi din cifra de afaceri a firmelor mari şi cei 2% din cifra de afaceri a instituţiilor bancare, se extrag din preţul mărfurilor. Ulterior, în etapa procesării materiei prime şi a comercializării produselor finite în zona de retail, aceşti 3% se regăsesc în preţul de raft, pe care consumatorul îl plăteşte. Practic, fermierul va plăti cei 3% , iar consumatorul final aceeaşi pondere, tot 3%.

14. Asumarea de către Guvernul României a proiectului strategic privind extinderea capacităţii şi adaptarea proceselor logistice aferente Portului Constanţa pentru asigurarea accesului cu prioritate a mărfurilor din România la export”, mai indică sursa citată.

UPDATE, ORA 13.30

Transportatorii şi fermierii se pregătesc să continue protestele spontane declanşate săptămâna aceasta, sâmbătă fiind a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile. În apropiere de Bucureşti, coloane de autovehicule de mare tonaj sunt în zona localităţii Afumaţi. În judeţul Teleorman, şoferii au pornit spre Capitală cu TIR-uri, tractoare dar şi cu autovehicule. În Suceava sunt anunţate proteste pentru după amiaza zilei, iar Jandarmeria a instituit baraje pe drumuri pentru a nu permite intrarea în oraş a utilajelor agricole.

Mai mulţi şoferi care au participat, vineri, la protestul spontan care a avut loc pe centura Capitalei au rămas peste noapte cu camioanele şi se pregătesc de a patra zi de proteste.

„În Afumaţi sunt încolonate camioane, pregătite să reintre pe drum. Am informaţii că unii colegi din ţară vin din nou spre Bucureşti, alţii vor protesta în zona localităţilor lor. Ce pot să vă spun este că eu acum mă îndrept spre Afumaţi şi că, da, se poate vorbi despre a patra zi de protest”, a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dintre participanţii la acţiunile de protest din zona Capitalei.

De altfel, Centrul Info Trafic al Poliţiei Române anunţase, încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, că una dintre benzile de circulaţie pe DN 2, în localitatea Afumaţi, la limita cu oraşul Voluntari, în judeţul Ilfov este blocată de autovehiculele parcate ale protestatarilor, traficul desfăşurându-se pe a doua bandă a drumului.

În judeţul Teleorman, autovehicule de mare tonaj, tractoare dar şi autoturisme au pornit încolonate către Capitală, pe DN 6, pentru a se alătura protestatarilor.

În Suceava, maşini ale Jandarmeriei au instituit baraje în două zone, pentru a nu permite utilajelor agricole şi TIR-urilor să intre străzile municipiului. Astfel, maşinile Jandarmeriei au blocat un drum dintr-o zonă comercială de la periferia oraşului dar şi unul din cartierul Burdujeni. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, Roxana Iuliana Botezatu, a declarat pentru News.ro că măsurile au fost luate pentru ca autovehiculele protestatarilor să fie direcţionate pe şoseaua de centură a oraşului.

Şi la Timişoara au loc proteste, notează news.ro.

”Având în vedere că este în desfăşurare un protest al “fermierilor/transportatorilor” pe DN69 sens Centura Timişoarei, printr-un marş format din 44 tractoare agricole, 10 camioane si 50 autoturisme, poliţiştii timişeni recomandă tuturor cetăţenilor să evite Centura Timişoarei pentru a nu se crea inconveniente în deplasările personale, întrucât obiectivul manifestării îl reprezintă circularea de către transportatori pe drumul public cu viteza redusă”, a anunţat IPJ Timiş.

UPDATE, ORA 11.47

Reprezentanţii Guvernului au transmis calendarul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii care protestează pe Centura Capitalei şi în ţară. Astfel, duminică de la ora 12.00, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii protestatarilor cu cei de la Ministerul Agriculturii. De la ora 13.00 e programată o întrevedere cu cei din Ministerul Transporturilor, de la ora 14.00 cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi de la 15.00 cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.

„Guvernul României le-a transmis reprezentanţilor transportatorilor şi fermierilor un calendar de discuţii cu miniştrii şi reprezentanţii unor instituţii publice, cu care să discute pe fiecare domeniu în parte revendicările solicitate. Întâlnirile vor avea loc astăzi după următorul program: ora 12.00 – Ministerul Agriculturii; ora 13.00 – Ministerul Transporturilor; ora 14.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară; ora 15.00 – Ministerul Finanţelor”, precizează Executivul, într-un comunicat de presă.

Guvernul îşi probează astfel disponibilitatea de a găsi soluţii concrete în cazul problemelor legitime ridicate de transportatori şi fermieri.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Fermierii și transportatorii continuă protestele și sâmbătă, după negocierile de vineri eșuate de la Guvern. În cea de-a patra zi de manifestații, vor avea loc noi discuții la Ministerul Agriculturii. Oamenii au ieșit în stradă din cauza majorărilor de taxe și scumpirilor cărora nu le mai pot face față.

„Noi nu ne asociem cu niciun partid politic, suntem persoane independente, protestatari, suntem oameni care au ajuns la limita răbdării”, spune unul dintre reprezentanții protestatarilor.

„Noi nu am blocat absolut nimic, nu am venit să facem dezastru în București, vrem doar să fim ascultați. Dar Jandarmeria a lăsat să se infiltreze, au lăsat să patruleze împreună cu Jandarmeria protestatari cu drapelul României, cu stema decupată, au lăsat oameni de la asociații și de la partide care sunt infiltrați printre ei, au lăsat oameni de la galeriile sportive provocatori.(…)”

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: