Proiect legislativ: Instituțiile publice, obligate să răspundă în 10 zile cetățenilor

Senatul-Romaniei
INQUAM PHOTOS / GEORGE CALIN

Trei senatori PNL au depus la Senat un proiect de lege prin care s-ar introduce obligaţia ca autorităţile şi instituţiile publice să comunice în termen de 10 zile răspunsurile la petiţiile cetăţenilor, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

„Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 10 zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. Pentru soluţionarea petiţiilor trimise, de la autorităţi sau instituţii publice termenul de 10 zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă. În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o informare şi o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul cu cel mult 10 zile, iar în domeniul energiei şi gazelor naturale termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile, cu notificarea prealabilă a petentului”, se menţionează în proiectul de lege.

Iniţiatorii acestuia sunt trei senatori PNL, Nicoleta Pauliuc, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş şi Claudia Banu.

Cei trei senatori menţionează în expunerea de motive că propunerea lor are ca scop reducerea timpului în care un cetăţean trebuie să primească răspuns de la o autoritate publică, de la 30 de zile la 10 zile, ţinând cont că în ultima perioadă majoritatea petiţiilor sunt transmise prin mijloace electronice de comunicare, iar instituţiile publice, fie ele primării, consilii judeţene, ministere sau autorităţi subordonate acestora îşi desfăşoară activitatea cu publicul preponderent on-line.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: