FOTO Evaluarea Naţională – Nota finală primită după contestaţie. Reacţia mamei: „Şoc total”

evaluarea nationala examen
Sursă foto: Facebook

Mama unui elev care a susţinut în acest an Evaluarea Naţională a povestit pe Facebook cum copilul său a primit trei puncte în plus la notă după ce a făcut contestaţie, potrivit observatornews.

Ana Maita scrie că elevul i-a spus că s-a descurcat foarte bine la proba de matematică, fapt confirmat şi de profesor, însă primele rezultate i-au adus o notă „şoc”: 6.60, în loc de 9.50 aşa cum se aştepta.

Filip
Filip

Imediat a făcut şi contestaţie, iar luni, la afişarea rezultatelor finale, Filip a primit 9.50, lucru care i-a adus o medie finală de peste 9 şi o urcare cu 5.000 de poziţii în clasamentul pe Capitală. Băiatul este doar unul din cei trei elevi din toată ţara care au primit peste 2 puncte după ce au făcut contestaţie.

Mesajul mamei cu privire la „aventura” de la Evaluare Naţională

„Nu ştiu dacă ştiţi, dar în urma contestaţiilor de la Evaluarea Naţională doar 3 note la mate au fost crescute cu peste 2 puncte în toată ţara! Şi una dintre cele 3 a fost a lui Filip al nostru! 

Filip a ieşit din examenul de evaluare la mate spunând că a făcut aproape tot corect. L-a verificat şi proful de mate şi a confirmat, l-a felicitat şi i-a spus că ia 9,50 minim la mate. Dar când s-au afişat notele săptămâna trecută… Şoc total…6,60 la mate!

Am facut contestaţie, evident, şi azi… Nota lui Filip este una dintre cele 3 note la nivel naţional care au fost crescute cu mai mult de 2 puncte, adică aproape cele 3 puncte pierdute din cauza erorii de  corectare! De la 6,60 la 9,50 a crescut nota la mate! Îi iese media peste 9 si s-a ridicat cu 5000  de poziţii în clasamentul pe Bucureşti ceea ce înseamnă că are şanse să intre la liceul unde îşi doreşte.

Lecţia zilei: să ai încredere în copil când el îţi spune şi îţi arată că a făcut aproape totul corect! M-au sunat şi diriginta şi directoarea de la şcoala lui şocate de situaţie ziceau că nu a mai văzut aşa ceva… O eroare atât de mare de corectare! Ştiu că şi cei care au  corectat greşit sunt oameni deci pot greşi dar sincer… Şi noi şi copilul puteam să ne lipsim de stresul ăsta!

Noroc că şi noi şi el avem ficaţii tari, că el ştia ce făcuse şi noi l-am susţinut 100% dar nu pot să mă întreb… Altul mai slab de înger ar fi fost extrem de afectat… Sau altul a cărui familie l-ar fi certat crunt pentru rezultat cum s-ar fi simţit? Deci fiţi alături de copiii voştri indiferent de rezultat.

În fine, totul e bine când se termină cu bine!”

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, au fost publicate. Înainte de contestaţii, 76,2% dintre candidaţii care au susţinut examenul au obţinut medii peste 5, procentul fiind mai mic decât în ultimii doi ani. Au fost înregistrate 27.128 de contestaţii, cele mai multe la limba română.

În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări – în anul 2022) contestaţiile au schimbat nota prin creştere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări – în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere. În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4%, crescând cu 0,2%. A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la 466. Anul trecut, după soluţionarea contestaţiilor, ponderea elevilor cu medii egale sau mai mari decât 5 a fost de 82,4%, în creştere cu 0,1 procente faţă de evaluarea iniţială.

Au fost înregistrate 27.128 de contestaţii, adică 8,52% din numărul total de lucrări, dintre care:

18.465 la Limba şi literatura română (13.324 – 2022)

444 la Limba şi literatura maternă (265 – 2022)

8.219 la Matematică (8.265  – 2022).

Comparativ, în sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestaţii (7,12% din numărul total de lucrări).

În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări – în anul 2022) contestaţiile au schimbat nota prin creştere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări – în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), în creştere cu 0,20% (291 de elevi) faţă de rezultatele iniţiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.

A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la: 466 (237 în anul 2022).

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenţi ai clasei a VIII-a prezenţi din totalul absolvenţilor înscrişi (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre aceştia, 36.317 candidaţi (23,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă 3 (trei) elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Procentual, la nivel naţional, 71,2% dintre notele contestate – 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferenţe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferenţe între 0,5 şi 1 punct, 226 de note cu diferenţe între 1 şi 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferenţe mai mari de 2 puncte (3 la Limba şi literatura română şi 3 la Matematică).

La nivel naţional, la proba de Limba şi literatura română, 120.268 de elevi  (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 1.500 de elevi au obţinut nota 10 (+46 în raport cu prima afişare).

La Matematică,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceştia, 3.188 au obţinut note de 10 (+122 în raport cu prima afişare).

La Limba şi literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidaţi au obţinut note de 10 (+1 în raport cu prima afişare).Potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei, Evaluarea Naţională a fost susţinută, în acest an, de 154.115 absolvenţi ai clasei a VIII-a, din totalul absolvenţilor înscrişi: 161.652.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: