Raportoarea ONU pentru rasism critică legea franceză a imigraţiei

ONU united nations
Sursa foto: United Nations

Controversata lege franceză a imigraţiei încalcă angajamentul constituţional al acestei ţări faţă de egalitate şi libertate, a atenţionat luni raportoarea specială a ONU pentru rasism, pe fondul protestelor care au loc pe plan naţional în Franţa împotriva acestei legi, susţinută de politicienii de dreapta, relatează Reuters.

Privită de preşedintele Emmanuel Macron ca proiect-cheie al celui de-al doilea mandat al său, legea s-a bucurat de un sprijin nedorit din partea formaţiunii de extremă dreapta Adunarea Naţională, condusă de Marine Le Pen, ceea ce l-a determinat pe şeful statului să supună textul Consiliului constituţional, pentru a verifica dacă respectă legea fundamentală a Franţei; Consiliul urmează să se pronunţe joi.

Legea adoptată în decembrie de parlamentul francez prevede cote de imigraţie, restricţionarea reunificării familiei şi a accesului migranţilor la alocaţii sociale, precum şi anularea acordării automate a cetăţeniei la naştere şi facilitarea expulzării persoanelor de alte cetăţenii.

„Văzând Constituţia franceză sau felul cum vorbesc şeful statului şi alţii în poziţii de putere, este egalitate, dar acest lucru vine clar în contradicţie cu politicile” prevăzute de lege, a declarat pentru Reuters Ashwini K.P., raportoare specială a ONU pentru forme contemporane de rasism, discriminare, xenofobie şi intoleranţă legate de acestea.

Duminică, zeci de mii de oameni au luat parte în întreaga Franţă la proteste împotriva acestui text, denunţând o trădare a valorilor franceze, cu toate că sondajele de opinie indică susţinerea publicului faţă de el.

Ashwini K.P. şi-a exprimat preocuparea în special în legătură cu restricţiile propuse privind accesul migranţilor la beneficii sociale şi cu introducerea unui depozit rambursabil pentru studenţii străini, notând că aceste măsuri ar „afecta în mare măsură comunităţile marginalizate” şi exprimându-şi speranţa că ele vor fi amendate de Consiliul constituţional.

Raportoarea ONU a mai menţionat în interviu că anul acesta va urmări în Franţa evoluţia discriminării, date fiind influenţa grupurilor de extremă-dreapta, incidente cum a fost împuşcarea, anul trecut, de către poliţie a unui adolescent de origine nord-africană, urmată de revolte pe plan naţional, precum şi discriminarea femeilor musulmane care poartă vălul islamic.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: