VIDEO Inaugurarea Terminalului 4 la Aeroportul Iași. Ciucă: „Administrațiile liberale, în topul nivelului de trai”

Nicolae Ciucă

Consiliul Județean Iași a inaugurat astăzi un nou terminal al Aeroportului Iași. Prezent la eveniment, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că Aeroportul de la Iaşi a fost o asumare politică iar pentru el, „este un model de angajament şi de responsabilitate al administraţiei locale, într-un oraş unde administraţia liberală şi-a făcut datoria”.

„Unul dintre motivele pentru care suntem aici este că iată am fost şi suntem uniţi şi putem să facem lucruri şi iată că şi la Iaşi, prin prezenţa liderilor altor partide la acest eveniment, se demonstrează că mai presus de orice ambiţie politică este realizarea de obiective. Să trecem de la vom face la am făcut, acesta este un obiectiv care s-a realizat, care s-a înfăptuit, este adevărat cu nivelul de ambiţie al autorităţilor locale, cu sprijinul autorităţilor guvernamentale şi am înţeles mesajul domnului primar când a zis daţi-ne şi vom face. Domnule primar, vă dăm dacă vă asumaţi, vă dăm şi resurse, vă dăm şi sarcini, dumneavoastră să le faceţi”, a spus Ciucă în discursul susţinut la evenimentul de inaugurare a terminalului Aeroportului din Iaşi.

Liderul PNL le-a transmis celor din administraţia locală că au reuşit într-un an de zile să finalizeze acest obiectiv.

„Pentru mine este un model de angajament şi de responsabilitate al administraţiei locale, suntem într-un oraş unde administraţia liberală şi-a făcut datoria şi trebuie să vorbim şi despre modelul administraţiei liberale. Vorbim la Iaşi, vorbim despre cea de la Suceava, vorbim despre cea de la Cluj, vorbim despre cea de la Oradea, despre cea de la Alba despre cea de la Sibiu. Vorbim de administraţiile liberale acolo unde, în urma mai multor evaluări, s-a demonstrat că reprezintă şi sunt încadrate în topul unui nivel de trai încadrat în partea superioară alistei la nivel European. Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieşim în faţa oamenilor şi să le spunem în mod deosebit ce putem face şi ce nu putem face, să recunoaştem când greşim şi să recunoaştem că împreună cu oamenii putem să facem ceea ce ne asumăm politic”, a arătat Ciucă.

Preşedintele PNL a menţionat că Aeroportul de la Iaşi a fost o asumare politică.

„Aţi spus că va scurta timpul de călătorie, că va creşte numărul de pasageri la 3,5 milioane, va facilita prezenţa unui număr mai mare şi mai diversificat al oamenilor de afaceri în zonă, conectivitate aceasta de la Iaşi spre Vest de la Iaşi spre Est. Aţi vorbit despre relevanţa pentru Republica Moldova, aţi vorbit despre faptul că orice loc de muncă în aeroport atrage de la sine sau dezvoltă un număr mai mare de locuri de muncă, aţi vorbit despre faptul că vom avea turişti mai mulţi”, a subliniat Nicolae Ciucă.

„Autostrăzile A7 şi A8 sunt în dezvoltare şi ele reprezintă într-adevăr solicitarea cea mai mare a ieşenilor şi nu numai”

Preşedintele PNL a declarat la Iaşi că ”autostrăzile A7 şi A8 sunt în dezvoltare şi ele reprezintă într-adevăr solicitarea cea mai mare a ieşenilor şi nu numai”.

„Avem nevoie ca această interconectivitate dincolo de cea aeroportuară să se realizeze şi pe infrastructura rutieră şi feroviară pentru că practic vorbim de dezvoltarea economică dar sistemul de circulaţie al economiei este dat de tot ceea ce înseamnă infrastructură, indiferent de felul ei”, a subliniat preşedintele PNL Nicolae Ciucă.

„Suntem aproape de Moldova, aproape de Ucraina, tot cee ace realiză, în aceste momente demonstrează că şi în condiţii de securitate complexe, într-o economie care nu mai are aceeaşi coerenţă, în care tot ceea ce ţine de fluxuri pe linia lanţurilor de aprovizionare nu se mai desfăşoară cu aceeaşi coerenţă, s-a demonstrat încă odată că putem să îndeplinim şi să facem cee ace ne-am propus. Este important să transmitem oamenilor, şi nu vreau să nu recunosc în faţa dvs că avem fermierii care protestează, avem transportatorii care protestează şi trebuie să-i înţelegem şi trebuie să preluăm de la ei mesajele prin care să rezolvăm aceste probleme atât în ţară cât şi la nivelul Uniunii Europene, dar în acelaşi timp trebuie să vedem că doar prin dialog, doar prin soluţii pe care le identificăm împreună, doar prin contribuţia fiecăruia dintre noi putem cu adevărat să beneficiem de tot ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru noi statutul de ţară membră a Alianţei Nord Atlantice. ţară membră a Uniunii Europene, pentru că 85 % din valoarea terminalului reprezintă bani europeni”, a spus Ciucă.

El a precizat că acelaşi lucru se întâmplă şi în agricultură, în tot ceea ce dezvoltăm.

„România are în continuare la dispoziţie peste 70 de miliarde de euro în următorii ani pe care să îi investească în astfel de obiective”, a completat el.

Preşedintele PNL, senatorul Nicolae Ciucă, secretarul general PNL, deputatul Lucian Bode, eurodeputatul Rareş Bogdan, şi mai mulţi miniştri ai actualei guvernări se află, marţi, la Iaşi, primul obiectiv al vizitei oficialităţilor fiind cel de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional, care a fost finalizat la sfârşitul lunii decembrie 2023.

Autoritățile liberale din Iași spun că – după deschiderea T4 – acest aeroport va fi al doilea din țară, în ordinea capacității de procesare a pasagerilor (3,5 milioane/an), depășindu-l pe cel din Cluj-Napoca.

În anul 2023, aeroportul internațional Iași a avut un trafic de 2,34 milioane de pasageri, plasându-se la nivel național pe locul 3 între Cluj (3,24 milioane) și Timișoara (1,35 milioane). Cu aceste planuri ambițioase, la care se adaugă și atragerea de noi curse aeriene, aeroportul ieșean are șansa de a ajunge al doilea pe țară, după București.

Noul terminal a fost construit de la zero în doar un an de zile, iar costurile se ridică la 90 milioane euro, bani veniți prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat.

Noul terminal are trei niveluri, șapte porți de îmbarcare și 34 de ghișee de check-in. Cu o suprafață de peste 31.000 metri pătrați, terminalul 4 este de 13 ori mai mare decât terminalul 3 (dat în folosință ), care va prelua cursele interne.

Date despre Aeroportul Internațional Iași

Poziție: aflat la aproximativ 8 km nord-est de centrul orașului Iași.

Aeroportul Iași este unul dintre cele mai vechi aeroporturi acreditate de pe teritoriul României.

Istoric: În Iași, primele zboruri au avut loc în anul 1905. În anul 1926, odată cu inaugurarea cursei BucureștiGalați-Iași și Chișinău, Aerodromul Iași capătă statut de aeroport comercial.

În anul 1969 aeroportul este modernizat, se construiesc o pistă de beton în lungime totală de 1.800 m și un terminal pentru pasageri. O nouă modernizare a aeroportului are loc în anul 2001, când terminalul de pasageri este adus la o capacitate de procesare simultană de 150 pasageri/oră pentru traficul intern, respectiv 100 pasageri/oră pentru traficul extern. De asemenea, în 2005, pe aeroport a fost implementat un sistem instrumental de aterizare CAT II.

În 2012, în scopul creșterii capacității de procesare pasageri, a fost inaugurat un nou terminal. Cu o suprafață de 1.210 mpterminalul T2 este destinat, în principal, curselor interne.

Terminalul T3, inaugurat pe 17 octombrie 2015, a devenit operațional începând cu 25 octombrie 2015. În cadrul primei etape de punere în aplicare a proiectului, s-a semnat, pe 4 iunie 2013, contractul de construire a unei noi piste cu lungimea de 2.400 m. Lucrările, ce au inclus, de asemenea, extinderea platformeia căii de rulare, precum și construcția unui nou terminal (T3), au fost finalizate în noiembrie 2015. Pe data de 20 august 2014, noua pistă 14/32 a devenit operațională. Terminalul T3, inaugurat pe 17 octombrie 2015, a devenit operațional începând cu 25 octombrie 2015. T3 are o suprafață de 3600 mp este destinat în principal zborurilor externe și are o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.

Terminalul T4 a fost finalizat, iar primul pasager va fi procesat în luna mai a acestui an.

Pe data de 31 decembrie 2023, procedura de recepţie a lucrărilor de la terminalul T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi a început. Precizăm faptul că proiectul a fost susținut din fonduri europene şi a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, un procent de 15 la sută a fost asigurat din contribuția de la bugetul de stat.

Terminalul 4 este cel mai mare terminal din țară după cel de la Otopeni și are o suprafață desfășurată de aproximativ 32.000 mp. În T4, pasagerii vor avea la dispoziție șapte porți pentru „Plecări” și trei porți pentru „Sosiri”. Fluxurile vor fi bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face și prin 3 aviobridge-uri. Prin noul terminal, 3,3 milioane de pasageri vor putea fi procesați în fiecare an.

Operatori și destinații:

De pe Aeroportul Iași avem posibilitatea să călătorim în 24 de destinații, din care 23 internaționale.

Rutele sunt operate de cinci companii aeriene partenere, a 6-a companie (Eurowings) începând cu luna mai 2024.

WIZZ AIR:

Istanbul (Turcia)

Berlin, Memmingen, Dortmund (Germania)

Basel (Elveția)

Copenhaga, Billund (Danemarca)

Madrid, Barcelona (Spania)

Londra-Luton, Liverpool (Anglia)

Paris-Beauvais (Franța)

Bruxelles-Charleroi (Belgia)

Eindhoven (Olanda)

Roma-Fiumicino, Milano-Bergamo, Bologna, Torino, Veneția-Marco Polo, Catania (Italia)

Tel Aviv (Israel)

Larnaca (Cipru)

RYANAIR:

Paris-Beauvais (Franța), Bruxelles-Charleroi (Belgia), Milano-Bergamo (Italia), Dublin (Irlanda)

AUSTRIAN AIRLINES: Viena (Austria)

HISKY: Dublin (Irlanda)

TAROM: Otopeni

  • EUROWINGS: Dusseldorf (de la 1 mai 2024) și Stuttgart (din 3 mai 2024).

Evoluție număr pasageri 2018 – 2023

 

Luna Pasageri Comparație cu
anul predecent
Pasageri
Cumulativ
2018 2019 2020 2021 2022 2023
Ianuarie 83.323 95.368 93.224 19.180 53.756 120.559 ▲ 124,3% 120.559
februarie 74.070 90.572 85.025 12.457 44.901 98.945 ▲ 120,4% 219.504
Martie 81.707 95.327 39.528 14.063 119.387 140.017 ▲ 17,28% 359.521
Aprilie 92.522 102.116 6.631 23.977 139.187 206.323 ▲ 48,23% 565.844
Mai 95.304 111.124 5.103 34.311 159.813 229.348 ▲ 43,51% 795.192
Iunie 100.930 121.848 9.576 53.618 173.719 247.483 ▲ 42,46% 1.042.675
Iulie 132.000 132.721 48.600 89.292 177.642 250.251 ▲ 40,87% 1.292.926
August 142.839 134.975 61.128 116.390 181.032 249.379 ▲ 37,75% 1.542.305
septembrie 132.800 123.629 96.444 143.963 215.023 ▲ 49,36% 1.757.328
octombrie 124.040 112.718 33.754 69.165 126.558 190.976 ▲ 50,89% 1.948.304
noiembrie 101.000 96.471 12.638 96.794 191.103 ▲ 97,43% 2.139.407
decembrie 95.070 95.742 121.833

 

Terminale

T1 – zonă administrative / anumite zboruri charter

T2 – procesează zborurile interne

T3, are o suprafață de 3600 mp este destinat în principal zborurilor externe și are o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.

Terminalul T4 – O construcție nouă cu 3 niveluri, 7 porți de îmbarcare, 20 birouri de check-in, capacitate de procesare de 950 pasageri pe oră și 3,5 milioane de pasageri anual.

Parcare – Facilitățile de parcare vor fi dotate cu un sistem modern de management. Parcare nouă va avea un total de 600 de locuri.

Parc Fotovoltaic – Parcul fotovoltaic are o capacitate de 1MWh, reprezentând un pas important către utilizarea surselor de energie regenerabilă în operațiunile aeroportuare. Suprafață totală a acestui parc este de 1 hectar.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: